Extinderea Uniunii Europene este un act de securitate, nu unul de caritate, a declarat Maia Sandu la Forumul Păcii de la Paris
Politic 30 octombrie 2025, 16:37 | 350

Extinderea Uniunii Europene este un act de securitate, nu unul de caritate, a declarat ieri președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Forumul Păcii de la Paris. În discursul său, oficialul de la Chișinău a subliniat și importanța integrității informației și rolului mass-media în societățile democratice.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Democrațiile trebuie să excludă explicit entitățile false sau non-umane din protecțiile libertății de exprimare, mai ales în timpul alegerilor. Și pentru că amenințările hibride nu se opresc la frontiera Spațiului Schengen, Europa trebuie să crească. Extinderea UE nu este un act de caritate, ci de securitate. Prin integrarea democrațiilor aflate în prima linie, Europa va deveni mai mare, mai puternică și mai rezilientă, capabilă să-și apere democrațiile, cetățenii și modul de viață."

„Propaganda nu vine de una singură”, a punctat Maia Sandu, menționând că aceasta face parte dintr-o strategie hibridă mai amplă, care depășește cu mult sfera dezinformării și este alimentată de bani ilegali. Astfel de strategie a fost folosită și în recenta campanie electorală din Republica Moldova, afirmă oficialul de la Chișinău.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Pentru că Republica Moldova a refuzat să fie de partea agresorului, Kremlinul a lansat o campanie furibundă pentru a submina încrederea în statul Republica Moldova, pentru a discredita conducerea, pentru a diviza cetățenii și pentru a-i speria, răspândind ideea că dacă Republica Moldova va fi alături de Ucraina și de Europa, va sfârși prin a avea soarta Ucrainei."

Forumul Păcii a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul fost lansat în 2018 la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, și reunește anual șefi de stat și experți din întreaga lume.

Opinia ta contează. Comentează!