Igor Dodon a urcat la tribuna ONU
Politic 27 septembrie 2019, 16:14 | 2207

Șeful statului a ținut aseară un discurs în cadrul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. De la tribuna Organizației Națiunilor Unite, Igor Dodon a vorbit despre problemele actuale ale Republicii Moldova, despre noua guvernare și despre chestiunea transnistreană. În cadrul discursului ținut la New York, el a insistat asupra statutului de neutralitate militară a Republicii Moldova, fără a solicita însă retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului. Reacțiile de nedumerire din partea colegilor de guvernare din Blocul ACUM nu au întârziat să apară.

Igor Dodon NU a cerut expres retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului. A spus doar că...

Vorbind despre problema transnistreană, Igor Dodon a mai declarat că ”elitele naționale din Republica Moldova, de la începutul anilor '90, nu au fost suficient de abile pentru a face față provocărilor, iar situația a degenerat în conflict armat”. El nu a spus însă niciun cuvânt despre rolul Federației Ruse în acel război... Asta chiar dacă CEDO a recunoscut Rusia ca stat agresor în cauza ”Ilașcu versus Republica Moldova și Federația Rusă”. Într-un mesaj publicat pe Facebook, reprezentanții Partidului Acţiune şi Solidaritate au scris că ”îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia incoerentă şi inconsecventă a preşedintelui Igor Dodon în problema prezenţei trupelor militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”.

Iar președintele fracțiunii parlamentare a Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a declarat la o emisiune televizată că „Igor Dodon ar fi trebuit să vorbească fără echivocuri despre evacuarea trupelor rusești din regiunea transnistreană”. Slusari a adăugat că „evacuarea necondiționată a trupelor străine e prima condiție pentru dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova”.

Opinia ta contează. Comentează!