Un miliard de lei pentru sport
Sport 6 august 2025, 20:13 | 299

Începând cu anul bugetar viitor, sportul din Republica Moldova va beneficia de finanțări suplimentare de aproximativ 180 de milioane de lei. Este vorba despre efectul modificărilor legislative, promovate de către deputatul Radu Marian. Banii vor proveni din dividendele plătite statului de către compania Loteria Națională a Moldovei.

Subiectul a fost discutat la emisiunea Total Sport de la Jurnal TV. Alexandru Gîscă, reprezentantul NGM Company, partenerul privat al LNM, a estimat că, din activitățile de pariuri și loterii, suma disponibilă sub formă de dividende va fi de aproximativ 300 de milioane de lei. Potrivit modificărilor aprobate la propunerea lui Radu Marian, 60 la sută vor fi destinați pentru sport, 20% pentru cultură și restul de 20% – pentru dezvoltarea cinematografiei.

SINCRON: 2.32 Activitatea economică a companiei se face...... 900 de milioane de lei, un miliard de lei 3.26

În acest an, bugetul pentru toate activitățile legate de sport este de 750 de milioane de lei și mai mult decât s-a dublat față de 2021, a precizat secretarul de stat, responsabil de sport de la Ministerul Educației și Cercetării, Sergiu Gurin.

Partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei precizează că veniturile statului din loterii și pariuri sportive pot fi și mai mari. Nu mai puțin de 60 la sută din piața jocurilor de noroc din Republica Moldova este încă în umbră, iar atragerea jucătorilor în sectorul legal și combaterea caselor de pariuri obscure, cu rădăcini în Federația Rusă, poate aduce la buget sute de milioane de lei suplimentar.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie