Candidaţi „Aleși pe sprânceană”
Politic 28 decembrie 2018, 20:15 | 5371

Partidul Democrat, PSRM-ul şi Partidul Şor şi-au desemnat candidaţii în circumscripţiile uninominale pentru alegerile parlamentare într-o armonie perfectă. PD-ul şi PSRM-ul nu vor lupta la sânge în raioane. Reprezentanții acestora au fost plasaţi în așa mod, ca unul să câştige într-o circumscripţie, iar altul - în alta. Iar dacă ne uităm în lista lui Şor, vedem că acesta şi-a desemnat candidații oriunde, dar nu şi la Nisporeni, căci acolo va candida şeful PD, Vladimir Plahotniuc. În schimb, pe listele naţionale, acolo unde nu se vor confrunta direct, se regăsesc doi fraţi Jardan - unul la PD şi altul la Şor.

Analizate atent, candidaturile PD-ului şi PSRM-ului par disproporționate în mai multe circumscripții, unde politicieni sau demnitari cunoscuți publicului larg se duelează cu persoane mai puțin mediatizate. Sunt extrem de rare cazurile în care doi candidați cunoscuți din PD şi PSRM luptă unul împotriva celuilalt pe aceeași circumscripție. Portalul Agora a elaborat şi o listă, în care candidaţii evidenţiaţi cu roşu sunt cei, pe care se mizează cu adevărat, iar cei cu negru par a fi de ochii lumii. De pildă, vedem că la Briceni, socialista Zinaida Greceanâi porneşte cu prima şansă în faţa PD-istului Mihail Gnatiuc. În schimb la Drochia, candidatul PD-ului, Corneliu Padnevici, pare avantajat în faţa socialistului Alexandr Lupaşco. Aceeaşi situaţie o vedem la Nisporeni, unde Vladimir Plahotniuc îl va întâlni pe Pavel Artamonov, iar la Străşeni, Pavel Filip n-ar trebui să aibă probleme cu Veaceslav Anghel. În schimb, în mai multe circumscripţii din Chişinău - precum Botanica 2, Râşcani şi Centru - candidaţii socialişti ar urma să câştige. Şi Partidul Şor şi-a prezentat lista candidaţilor în circumscripţiile uninominale. Vedem că formaţiunea şi-a desemnat concurenţi în toate raioanele, dar nu şi în circumscripţia numărul 17. Este vorba de Nisporeni, acolo unde va candida Vladimir Plahotniuc. În schimb, pe listele naţionale, acolo unde nu se vor confrunta direct, se regăsesc doi fraţi ai familiei Jardan - unul la PD şi altul la Şor. Petru Jardan, directorul companiei ”Avia Invest”, care a luat în concesiune Aeroportul Internaţional Chişinău, va candida pentru Partidul Şor, iar fratele său, Viorel Jardan, va candida pe lista Partidului Democrat. Acesta este membru PD şi chiar face parte din Consiliul Politic Naţional al formaţiunii. În 2010-2015, Viorel Jardan a fost director la Clubul de fotbal ”Milsami Orhei”, deţinut de Ilan Şor. Acum, îl vedem la Strășeni pentru a susţine candidatura prim-ministrului Pavel Filip. În aceeaşi poză apar artişti notorii precum Nicolae Botgros, Eugen Doga și Maria Stoianov.

Opinia ta contează. Comentează!