Bătaie în parlamentul Boliviei
Externe 24 mai 2023, 20:20 | 429

Bătaie în Parlemtul Boliviei. Aproape 20 de alese ale poporului s-au tras de păr, și-au dat pumni și picioare în chiar sala de ședințe a Legislativului. Imaginile au devenit virale pe internet.

Pe ordinea de zi a Parlamentului bolivian se afla situaţia opozantului Luis Fernando Camacho, arestat în decembrie trecut sub acuzaţia de terorism, pentru o presupusă lovitură de stat din 2019 împotriva preşedintelui de stânga de atunci, Evo Morales. Deputaţii l-au audiat pe ministrul de interne, care i-a numit pe parlamentarii partidului de dreapta al lui Camacho - „grupuri de radicali, hoţi şi violenţi, veniţi să fure portofelul poporului". Un grup de deputate din opoziţie a reacţionat ridicând pancarte cu mesaje cum ar fi „ministrul terorii”. Imediat, alte deputate din majoritatea de stânga au sărit la colegele lor, încercând să le smulgă banderolele. A urmat o busculadă timp de câteva minute. Şedinţa a fost suspendată până la restabilirea ordinii.

Opinia ta contează. Comentează!