Au depus flori pentru eroii țării
Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej să ne unim ca națiune, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial Eternitate, unde a depus flori cu ocazia Zilei independenței. „Este o aniversare frumoasă. Un lucru trebuie să înțelegem - pentru independență trebuie să lupți”, a remarcat în context președintele Parlamentului, Igor Grosu.
DORIN RECEAN, prim-ministru: "Astăzi sărbătorim curajul, determinarea, sacrificiul celor care au făcut ca această țară să fie independentă atunci, la începuturi. Sărbătoarea de astăzi este un prilej bun ca noi să ne unim ca națiune. Am încrederea că de fiecare dată noi, moldovenii, ne mobilizăm împreună și facem față tuturor provocărilor."
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Este o vârstă frumoasă. Poate pentru istorie e puțin, dar pentru un stat care și-a obținut Independența și a trecut prin mai multe încercări, cred că este o aniversare frumoasă. Un lucru trebuie să înțelegem din scurta noastră istorie: pentru independență trebuie să lupți, pentru respect trebuie să lupți. Aceste elemente nu se dau pe gratis, nu se oferă ca o decorație."
Într-un mesaj publicat pe Facebook, președintele Maia Sandu i-a îndemnat pe cetățeni să aleagă un viitor sigur.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Moldova este casa noastră și alegem un viitor în pace și bunăstare. Ne scriem istoria. Alegem să ne ridicăm oricât de greu ar fi. Alegem să muncim pentru viitorul nostru. Perseverăm pentru copiii noștri. Alegem speranța și viața."
Un mesaj pentru locuitorii municipiului Chișinău au pregătit și autoritățile locale.
ILIE CEBAN, viceprimarul municipiului Chișinău: "Este o sărbătoare care trebuie să o sărbătorească toți locuitorii țării. Noi ne mândrim de țara noastră. Mesajul este: să ne iubim țara. Să avem o țară prosperă și oameni care să dorească să trăiască în Republica Moldova."
Cetățenii care au venit la ceremonia de la Complexul „Eternitate” spun că își doresc doar pace și un cer senin.
Declarația originală de Independență, adoptat de Parlament în 1991, a ars în timpul protestelor din aprilie 2009 la Chișinău. Documentul a fost refăcut în 2010.








