Igor Dodon ar fi transmis documente confidențiale generalului Serviciului rus de Informații Externe
Politic 19 octombrie 2020, 19:49 | 4993

Detalii picante despre relațiile lui Igor Dodon cu oamenii Kremlinului au apărut astăzi într-o anchetă jurnalistică publicată în Rusia și Moldova. Potrivit acesteia, Igor Dodon ar fi transmis documente confidențiale generalului Serviciului rus de Informații Externe, Vladimir Cernov, care coordonează reațeaua de agenți ai Kremlinului din statele vecine. Investigația este asumată de Centrul „Open Russia”, atribuit lui Mihail Hodorkovski, și a fost realizată în colaborare cu „RISE-Moldova”. Jurnaliștii fac publice numele mai multor personaje cu care Igor Dodon ar discuta periodic la telefon, dar și poze cu tehnologi politici ruși, surprinși la balconul sediului PSRM din Chișinău.

În februarie 2019, cu trei zile înainte de discursul său la Conferința de securitate de la München, Igor Dodon, prin ambasadorul rus în Moldova, Oleg Vasnețov, i-ar fi transmis generalului Vladimir Cernov, textul discursului său și prezentarea proiectului întitulat: „Pachetul atotcuprinzător pentru Moldova” - un set de măsuri care vizează soluționarea conflictului transnistrean și dezvoltarea cooperării Moldovei cu Occidentul și Rusia. Potrivit investigației, președintele Dodon nu numai că ar trimite documente confidențiale generalului Cernov, dar și ar apela, foarte des, Moscova pentru a-și coordona activitățile. Printre cei mai apelați interlocutori ai săi ar fi directorul adjunct al Serviciului rus de Informații Externe, Iuri Zubakov, care în 2003-2004 a lucrat ambasador al Rusiei în Moldova, fostul secretar de stat al ministerului rus de Externe și acum deputat Grigore Karasin, președintele „Vnesheconombank”, Igor Șuvalov, CEO-ul Sberbank, German Gref și Alexander Prohanov - un scriitor apropiat al Kremlinului. De asemenea, Igor Dodon s-ar întreține și cu ofițerul SVR, Serghei Skripnikov, dar și cu Vladimir Frolov, jurnalist la „The Moscow Times”. Din documentele prezentate se poate observa că Frolov monitorizează știrile de la Chișinău și trimite rapoarte operaționale către „departamentul moldovenesc”. Autorii investigației susin că au ajuns în posesia unui telefon utilizat de Igor Dodon la mijlocul lui 2017. Într-un chat secret cu politicieni, oameni de afaceri și funcționari, șeful statului folosește nickname-ul „Kremlinovici”. Igor Dodon ar fi sunat periodic la Moscova la două numere de telefon - ambele aparținând adjunctului generalului Cernov - curatorul-șef pentru Moldova, Igor Maslov. În septembrie 2020, trei strategi politici de la Moscova - Iuri Gudilin, Olga Grak și Serghei Perfiliev au fost văzuți la sediul Partidului Socialiștilor. În fotografia făcută la sediul socialiștilor din Chișinău, Iurii Gudilin stă la balcon alături de deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, în timp ce Igor Dodon iese din clădire flancat de paza de corp. Din alte fotografii, se vede cum Gudilin discută ceva cu consilierul rus Olga Grak și trece pe lângă primarul Chișinăului, Ion Ceban. Informațiile despre Gudilin sunt extrem de contradictorii: o sursă legată de serviciile speciale le-a spus jurnaliștilor de investigație că acesta a absolvit academia FSB și, după ce a fost exclus de acolo, s-a specializat în tehnologii electorale. Un alt interlocutor a asigurat însă, că Gudilin este încă ofițer FSB și supraveghează alegerile din Moldova prin serviciile speciale. Am încercat să obținem o reacție de la Igor Dodon, dar acesta ne-a închis atunci când l-am telefonat. Purtătoarea de cuvânt a lui Igor Dodon, Ludmila Munteanu, ne-a spus că CITĂM „aceste așa-zise investigații sunt doar falsuri de campanie electorală promovate în sprijinul unor contracandidați”. Iar avocatul Pavel Midrigan, care și-a anunțat public sprijinul pentru Igor Dodon în această campanie electorală, ne-a spus că nu vede nicio ilegalitate în faptele atribuite, în investigația jurnalistică, lui Igor Dodon.

PAVEL MIDRIGAN, avocat: "Din punct de vedere juridic, acesta nu-i document, ca și discurs, discursul domnului Dodon nu este document, unii se duc și vorbesc fără hârtie. După părerea mea nu-i nici document, nu-i nici secret."

Despre o posibilă colaborare a lui Igor Dodon cu serviciile speciale ruse s-a vorbit deschis în spațiul public în luna mai 2020. Atunci Andrian Candu spunea că nașul său, Vladimir Plahotniuc, ar fi părăsit Moldova în iunie 2019 nu de teamă că va fi arestat de noua guvernare, ci pentru că putea fi lichidat de serviciile secrete rusești cu aportul lui Igor Dodon. La 10 iunie 2019, în cadrul unei emisiuni televizate, încercând să explice de ce negocia federalizarea cu Plahotniuc, Igor Dodon a utilizat termenul „misiune”, cu sens de sarcină ce-i revenea în cadrul unui plan, de a-l determina pe Plahotniuc să semneze controversatul document despre federalizare. Ulterior, Dodon a spus că totul a fost „un joc de șah” pus la cale de el și că nu a existat vreo implicare a serviciilor secrete ruse.

Opinia ta contează. Comentează!