Maia Sandu cere clarificări privind intervenția instituțiilor în stăvilirea inflației și măsurile anti-monopol aplicate
Deputații urmează să constituie două comisii parlamentare - una care să examineze procesul decizional privind controlul inflației, iar alta - privind eficiența aplicării reglementărilor în domeniul carburanților. Despre aceasta a anunțat președintele, Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Maia Sandu a declarat după ședința Consiliului Suprem de Securitate la care s-a discutat despre scumpirile din ultima perioadă, că inflația reprezintă o problemă majoră în special pentru țările în care importurile au o pondere mare în consumul intern și pentru statele care sunt cele mai afectate de războiul ruso-ucrainean. Șefa statului a precizat că au fost audiate rapoartele și analizele mai multor instituții din care reiese că monopolurile care au alimentat regimurile oligarhice nu au dispărut nicăieri. În cadrul ședinței CSS s-a decis ca Guvernul să întreprindă măsuri pentru a elimina lanțurile de intermediari care majorează nejustificat prețurile, iar Ministerul Infrastructurii ar urma să eficientizeze cheltuielile operatorilor de pe piața energetică.
Șefa statului a spus că a cerut la Consiliul Suprem de Securitate clarificări privind intervenția instituțiilor în stăvilirea inflației și măsurile întreprinse împotriva unor monopoluri care continuă să existe. O altă problemă identificată este că, în continuare, importăm foarte mult în loc să producem acasă. Maia Sandu susține că statul trebuie să ofere asistență financiară țintită celor mai afectați de creșterea inflației. Prin urmare, CSS a aprobat mai multe recomandări:
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Unu. Parlamentul să constituie o comisie parlamentară de examinare a procesului decizional privind controlul inflației și politica monetară pe parcursul ultimelor 18 luni. Doi. Parlamentul să constituie o comisie parlamentară pentru examinarea eficienței aplicării reglementărilor din sectorul combustibililor lichizi. Trei. Ministerul Economiei, împreună cu alte instituții responsabile, să analizeze și să elimine restricțiile și impedimentele pentru producătorii mici pe piețele locale și pe piețele improvizate."
Totodată, Guvernul ar urma să elimine lanțurile de intermediari care monopolizează canalele de distribuire și majorează nejustificat prețurile, iar Ministerul Infrastructurii va elabora politici care să asigure eficientizarea cheltuielilor operatorilor de pe piața energetică.








