Socialiștii și-ar pune omul la FEE-Nord
Economic 15 iulie 2020, 19:24 | 3243

Pentru a-și pune omul lor în fruntea întreprinderii de stat „FEE-Nord”, care livrează energie electrică în 15 raioane din nordul țării, socialiștii sunt gata să schimbe și Biblia. La această concluzie au ajuns jurnaliștii portalului NordNews.md din Bălți, care au realizat o investigație despre ascensiunea fulminantă a lui Serghei Gramma. În ultimul an, el a fost consilier al deputatului socialist Alexandr Nesterovschi, apoi consilier municipal din partea PSRM, ca în ultimele luni să ajungă director financiar al „FEE-Nord” și șef interimar al întreprinderii. Până la țelul râvnit ar mai fi rămas doar câteva zile.

Potrivit portalului NordNews.md, pentru a-l aduce pe Serghei Gramma la conducerea întreprinderii de furnizare a curentului, Consiliul de Administrație al companiei a făcut modificări în regulamentul concursului de selectare a noului director general. Astfel, Guvernul ar urma să-l numească în funcție pe Gramma în următoarele zile. Totul după ce la „FEE-Nord” ar fi fost organizat un concurs în condiții obscure. Mai exact, Consiliul de Administrație al întreprinderii a modificat expres Regulamentul privind condițiile de înregistrare în concurs, iar Comisia de selectare a înregistrat doi candidați, care vin din domenii diferite. Mai mult, CV-urile lor nu au fost publicate pe site-ul Agenției Proprietății Publice, după cum cere procedura. În cele din urmă, pentru a-l avantaja pe Gramma, a fost scoasă cerința din regulament care stipula că aspirantul la fotoliul de șef al „FEE-Nord” trebuie să aibă neapărat o experienţă profesională de cel puțin trei ani în domeniul administrării afacerilor. Contactat de jurnaliștii NordNews, Serghei Gramma a refuzat să răspundă punctual la întrebări.

SERGHEI GRAMMA, director interimar al „FEE-Nord”: Dacă răspund la întrebările voastre, voi încălca regulamentul. Prin urmare, toate aceste întrebări cu privire la întreprindere, activitatea întreprinderii și concursurile organizate, trebuie să le adresați direct conducerii Agenției Proprietății Publice. // Sursa: nordnews.md

Reprezentantul Agenției Proprietății Publice ne-a spus că nu poate fi vorba despre nicio imixtiune în desemnarea noului director al „FEE-Nord”.

VLAD MADAN, șeful serviciului de presă al APP: Excludem din start orice imixtiune politică, orice tentativă de a favoriza aumiți candidați care participă la acest concurs. Menirea modificării în Regulament... această modificare oferă posibilitate unui număr mult mai mare de a participa, de a depune dosarul și în cele din urmă să pretindă la funcția respectivă.

Am încercat să obținem o reacție și de la Partidul Socialiștilor, dar purtătoarea de cuvânt a PSRM, Irina Astahova, nu ne-a răspuns la telefon. Etapa finală a concursului pentru ocuparea funcției de director general al „FEE-Nord” va avea loc vineri, 17 iulie, la Guvern. 

Opinia ta contează. Comentează!