Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege privind modificarea Codului Electoral
Politic 28 iulie 2022, 19:40 | 654

Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege privind modificarea Codului Electoral. Documentul prevede pedepse mai dure pentru coruperea alegătorilor și folosirea resurselor administrative, și reducerea, de la nouă la șapte persoane, a membrilor CEC. ”Comisia Electorală Centrală va deveni o instituție captivă”, au replicat deputații din opoziție.

Potrivit proiectului, membrii CEC urmează a fi desemnați de Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității şi a opoziției, de Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii și de Președinție. În prezent, opt membri ai CEC sunt desemnați de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității şi a opoziției, iar unul - de către șeful statului.

OLESEA STAMATE, președintele Comisiei Juridice, Numiri și Imunități: "Totodată, proiectul propune ca desfășurarea alegerilor în unele circumscripții electorale sau secții de votare prin derogarea de la regula generală, din motive obiective, fie pandemia, instituirea stării de urgență în țările în care sunt deschise secții de votare, organizarea accesului fluidizat al alegătorilor în secțiile de votare în afara țării să poate fi posibilă pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică, fapt ce urmează a fi stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale cu cel puțin 25 de zile înaintea alegerilor."

”Dacă vor fi aprobate aceste modificări la Codul electoral, CEC va fi o instituție captivă”, afirmă deputații din opoziție.

VLAD BATRÂNCEA, deputat BCS: "Exponenții majorității parlamentare vor avea absolută majoritate în cadrul CEC, dar de la sine acest proiect creează pericol pentru partide de opoziție. Oare de ce a apărut Guvernul, care va delega doi membri ai CEC? Ce are Executivul cu această materie? De ce ați introdus CSM în această ecuație? Or apare un conflict de interese și acest lucru la sigur va fi subiectul contestației noastre la Curtea Constituțională și nu doar."

VASILE BOLEA, deputat BCS: "Prin votarea acestui proiect al Codului Electoral, voi veți face CEC o instituție captivă, ceea ce este periculos."

Proiectul prevede limitarea posibilității efectuării donațiilor în numele unor terțe persoane, prin plafonarea acestora din suma venitului anual al donatorului și sancționarea contravențională a persoanelor, care comit abateri. Documentul propune revizuirea condițiilor speciale ale candidaților pentru funcția de primar. Vârsta minimă necesară va fi redusă de la 25 la 23 de ani.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE