CNA a descins la un specialist al primăriei Comrat și la biroul unde își desfășoară activitatea trei antreprenori locali
Justiţie 7 noiembrie 2022, 15:36 | 799

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au descins în dimineața zilei la unul dintre viceprimarii de Comrat, la un specialist al primăriei și la biroul unde își desfășoară activitatea trei oameni de afaceri.

Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar privind abuzul de serviciu. Toate persoanele vizate sunt cercetate în libertate. Potrivit CNA, factori de decizie din primăria municipiului Comrat au favorizat trei antreprenori în proces de achiziții publice. Faptul este constatat prin contractele semnate de către aceștia cu primăria, în valoare de 135 de milioane de lei, în perioada 2019-2022. Responsabilii din administrația locală cunoșteau că toate companiile sunt gestionate de aceeași familie, folosesc același utilaj și echipament tehnic, iar personalul indicat în oferte este unul și același pentru toate trei întreprinderi.

Opinia ta contează. Comentează!