Anvelopele aruncate, o rușine comună
Grămezile de anvelope uzate apar în noiembrie, când șoferii trec la cauciucul de iarnă, și în aprilie, când acesta este înlocuit cu cel de vară. Multe dintre ele rămân aruncate prin fâșii forestiere și spații verzi, deși o anvelopă se descompune după... 600 de ani. Abia în 2022, autoritățile au pus la punct un pachet legislativ care obligă producătorii și importatorii de anvelope să se ocupe de tot lanțul logistic: de la importare până la reciclare. Cât de gravă este situația, aflăm din reportajul semnat de Vlada Tomescu.
Potrivit datelor actualizate pe 1 noiembrie, în Registrului de Stat al Transporturilor sunt peste un milion 370 de mii de mijloace de transport. Cele mai multe vehicule sunt în municipiul Chișinău - peste 390 de mii, urmat de municipiul Bălți, cu 58 de mii. Parcul auto național se extinde necontenit, numărul mașinilor crește de la an la an, iar asta înseamnă tot mai multe anvelope importate. Oricare dintre acestea devine, la un moment dat, uzată. Ce se întâmplă cu ele? Cine supraveghează gestionarea lor?
VLADA TOMESCU, reporter Jurnal TV: "Râurile, care ar trebui să fie surse de viață și frumusețe, devin gropi de gunoi. Într-un depozit de anvelope uzate s-a transformat și râul Bîc. În albia acestuia, cauciucurile sunt aruncare fără nicio remușcare."
Abia în 2022, autoritățile au elaborat un pachet legislativ care îi obligă pe producătorii și importatorii de anvelope să se ocupe de tot lanțul logistic: de la importare, până la reciclare. Documentul, care a fost actualizat pe parcurs, îi obligă pe producători de anvelope să dețină autorizație de mediu și să asigure crearea unei rețele de colectare a anvelopelor uzate prin intermediul centrelor de deservire tehnică a automobilelor și al centrelor comerciale.
GRIGORE STRATULAT, secretar de stat, Ministerul Mediului: "Până în 2022, probabil nu se întâmpla nimic, se stocau și deveneau munți de deșeuri. 0:28-0:55 Responsabili pentru colectarea deșeurilor de anvelope se fac producătorii de anvelope, care plasează pe piață aceste produse, deci, anvelopele noi. Ei își pot onora obligațiile prin crearea unor sisteme individuale, atunci când își plasează anvelopele sau pot transfera responsabilitatea respectivă unui sistem colectiv."
Unul dintre aceste sisteme colective numără peste 100 de membri, care și-au asumat colectarea anvelopelor uzate.
VLADA TOMESCU, reporter Jurnal TV: "În spatele meu sunt peste 80 de tone de anvelope uzate, colectate într-o săptămână de la diferite stații de vulcanizare. În câteva zile, acestea urmează să ajungă la valorificare. Din aprilie până în octombrie, întreprinderea a transmis spre valorificare peste 1600 de tone de cauciucuri uzate."
MIHAIL GRECU, director, sistem colectiv de colectare: "Pentru 2025, am colectat și am transmis spre valorificare 1648 de tone, din aprilie până la sfârșit de octombrie. Dacă să vorbim despre numărul de camioane, sunt 85 de basculante mari, care transportă anvelopele spre fabrica de valorificare energetică. Sunt foarte multe anvelope istorice prin Republica Moldova și nu s-a ocupat nimeni de ele până acum."
În 2024, sistemul colectiv a plasat pe piață două mii 176 de tone de anvelope și a colectat 435 de tone de anvelope uzate. Dintre acestea, 161 de tone au fost valorificate energetic. Am solicitat de la Agenția de Mediu informații despre antreprenorii autorizați să gestioneze aceste deșeuri. „Numărul operatorilor autorizați, care utilizează tehnologii distincte, este limitat, precizează instituția.
GESTIONAREA ANVELOPELOR UZATE: "Transformarea anvelopelor în granule de cauciuc și produse finite cum ar fi pavele, suprafețe sportive, este asigurată de două companii. Una este în Tiraspol și alta - în Chișinău. Valorificarea energetică care presupune utilizarea anvelopelor drept combustibil alternativ în producția cimentului este operată exclusiv de o companie din Rezina."
Administratorul unei stații de vulcanizare de pe strada Calea Basarabiei din Chișinău ne-a comunicat că respectă normele în vigoare.
Potrivit legislației, aruncarea și arderea anvelopelor este sancționată cu amenzi de până la 15.000 de lei, pentru persoane fizice, și 40.000 de lei, pentru persoane juridice. Pentru a evita amenzile, cauciucurile vechi trebuie predate la centrele de colectare autorizate. Unul dintre acestea îl puteți găsi pe strada Industrială, 63/1.








