Premierul Vasile Tofan a cerut plafonarea „salariilor nesimțite” din companiile și structurile de stat
Politic 22 iulie 2026, 20:19 | 177

Premierul Vasile Tofan a cerut plafonarea „salariilor nesimțite” din companiile și structurile de stat. Măsurile urmează să fie elaborate până la sfârșitul acestei luni, iar de asta va fi responsabil secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu. Indicațiile au fost date în prima ședință a executivului, care a avut loc la câteva ore după depunerea jurământului. De asemenea, premierul a îndemnat la economisirea banilor publici și la accelerarea reformelor.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Subiectul salariilor nesimțite. Lumea se așteaptă să avem un răspuns acolo ca și Cabinet. Revolta eu cred că este de înțeles. Aș vrea să-l rog pe domnul ministru, pe domnul secretar general Alexei Buzu, până în data de 31 iulie, să vină cu un set de propuneri, măsuri exacte. Ele pot ține de plafonări, pot ține de eliminare de sporuri, pot ține de alte acțiuni, ca să aducem ordine în acest sistem."

Pe lângă plafonarea salariilor exagerate, premierul a atras atenția asupra necesității de a evita risipa banului public, iar drept exemplu a invocat cadoul primit de miniștri.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Astăzi, dimineață, am primit un cadou - un tricou. Apropo, un tricou super, fabricat în Moldova. Eu cred că noi, miniștrii, trebuie să cumpărăm acest tricou. Nu să-l primim cadou. Și am început cu un exemplu simplu, pentru că fiecare schimbare, inclusiv de risipă, pornește de la lucruri mici."

O altă solicitare din partea lui Tofan vizează eliminarea controalelor abuzive pentru antreprenori, și elaborarea noii politici fiscale, care urmează să fie finalizată până în 6 august.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Mulți deja ne descriu ca un cabinet de kamikaze. Eu ne văd ca un cabinet curajos, care nu îi este frică să-și asume responsabilitatea, inclusiv într-o situație complicată. Noi nu o să putem face reforme dacă nu o să restabilim încrederea, pentru că nu putem veni și să le spunem oamenilor că voi trebuie să strângeți cureaua în timp ce noi tolerăm abuzuri ale sistemului."

Noul executiv și-a început activitatea în fotolii noi. Internauții au remarcat că scaunele din sala de ședințe sunt mai simple decât cele anterioare, tapițate cu piele. În total, Guvernul a aprobat în prima ședință 24 de proiecte de lege și hotărâri.

Opinia ta contează. Comentează!