Jurnalul orei 15, 4 Septembrie
Jurnalul orei 15:00 4 septembrie 2025, 16:50 | 412

Prezentat de Călin Jucovschi

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS au descins la primele ore ale dimineții cu peste 40 de percheziții în nordul țării.

Constantin Țuțu și-ar fi amânat revenirea în Republica Moldova. Zeci de jurnaliști l-au așteptat azi dimineață la aeroport, după ce autoritățile de la Chișinău au comunicat ieri că fostul deputat și-ar fi cumpărat bilet de avion pentru a reveni acasă din Atena, unde a fost eliberat din arest. După aterizarea avionului cu pricina, Țuțu așa și nu a fost observat la ușile de sosire. Potrivit surselor Jurnal TV, acesta și-a procurat între timp un alt bilet, pentru 7 septembrie.

Subiectul arestării lui Vladimir Plahotniuc în Grecia și eventualei extrădări a acestuia în Republica Moldova este discutat în mediul politic, în studiouri de televiziune, dar și pe străzile orașelor și ulițele satelor. Echipa noastră de filmare a fost în satul Grozești, raionul Nisporeni, localitatea în care și-a petrecut copilăria fostul șef al Partidului Democrat. Localnicii au opinii împărțite despre Plahotniuc. Unii spun că nu cred în acuzațiile care i se aduc, alții susțin că justiția trebuie să-și spună cuvântul, iar alți oameni afirmă că nu sunt la curent cu situația, deoarece nu se interesează de politică.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie