Jurnalul Sportiv, 21 Martie
Kylian Mbappe a fost desemnat căpitan al naționalei Franţei de către selecţionerul Didier Deschamps, în locul lui Hugo Lloris, care şi-a anunţat retragerea internaţională după Cupa Mondială 2022. Mbappe, în vârstă de 24 de ani, care a adunat până în prezent 66 de selecţii (36 de goluri) în echipa ţării sale, a acceptat această nouă funcţie, după o discuţie purtată luni seară cu selecţionerul. Deschamps s-a întreţinut, de asemenea, cu Antoine Griezmann, promovat vice-căpitan în locul lui Raphael Varane, care s-a retras la rândul său din naţionala franceză după turneul final din Qatar.
Liverpool se retrage din cursa pentru Jude Bellingham! The Athletic anunță că Liverpool a stabilit că “afacerea Bellingham” depășește capacitățile financiare ale clubului. Conducerea “Cormoranilor” ar fi discutat cu Jurgen Klopp și ar fi ajuns la un consens. La fel ca Real Madrid, Liverpool nu vrea să intre într-o licitație pentru transferul lui Jude Bellingham. Dortmund speră să obțină cel puțin 120 de milioane de euro. Șansele campioanei Manchester City au crescut exponențial, după ce Liverpool s-ar fi retras din cursa pentru mijlocaș. Manchester United și Chelsea ar putea să intre în cursa pentru transferul lui Jude Bellingham.
Clubul olandez PSV Eindhoven i-a interzis accesul pe stadion pentru 40 de ani suporterului care l-a atacat portarul echipei FC Sevilla, Marko Dmitrovic, în timpul unui meci din Liga Europa. De asemenea, lui i-a fost interzis timp de doi ani accesul în zona din jurul stadionului. Tânărul de 20 de ani, care avea deja interdicţie pe stadion, a fost condamnat la închisoare săptămână trecută, pentru trei luni, dintre care una cu suspendare. Clubul olandez a anunţat că va solicita şi daune materiale. UEFA a deschis o anchetă după acest incident şi clubul PSV ar putea primi o sancţiune financiară mare.
Miliardarul britanic Jim Ratcliffe a afirmat că nu intenţionează să plătească un preţ "stupid" pentru Manchester United, înainte de termenul limită de miercuri pentru a doua serie de oferte de cumpărare a clubului de fotbal din Premier League. Actualii proprietari ai lui Manchester United, membrii familiei americane Glazer, au început să ia în calcul vânzarea clubului în luna noiembrie. Vânzarea clubului Manchester United ar depăşi, probabil, cea mai mari tranzacţie de până acum din lumea sportului - cele 5,2 miliarde de dolari, inclusiv datoria şi investiţiile, plătite pentru Chelsea Londra. Trupa de pe Old Trafford ar putea avea în curând proprietari noi, lupta fiind în acest moment în Sir Jim Ratcliffe, cel mai bogat englez, Jassim Bin Hamad al Thani, emirul Qatarului, și un grup de investiții din Statele Unite.








