Rusia îi cere Ucrainei să-și retragă trupele din regiunile a căror anexare este revendicată de Moscova
Rusia îi cere Ucrainei să-și retragă trupele din regiunile a căror anexare este revendicată de Moscova, înainte de a accepta un armistițiu global. Conform memorandumului rus transmis ieri Kievului în timpul negocierilor de la Istanbul, Moscova vrea o „retragere completă” a armatei ucrainene din Donețk și Lugansk, Zaporojie și Herson. Ucraina a propus Rusiei o nouă întâlnire între 20 și 30 iunie. Donald Trump rămâne „pregătit” să se întâlnească în Turcia cu Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.
Memorandumul Moscovei prevede, de asemenea, ridicarea sancțiunilor economice și ca Ucraina să renunțe la revendicarea de despăgubiri de la Rusia. Acest memorandum de trei pagini publicat de agențiile TASS și RIA Novosti menționează, de asemenea, o oprire a livrărilor de arme occidentale către Kiev și sfârșitul schimbului de informații, precum și o interdicție de desfășurare a armelor nucleare în Ucraina. Aceste cereri maximaliste au fost deja respinse de mai multe ori de Ucraina în trecut, scrie Agerpres.
Pozițiile oficiale ale celor două părți beligerante par greu de conciliat: Rusia cere, în special, ca Ucraina să renunțe pentru totdeauna la aderarea la NATO și să îi cedeze cele patru regiuni ucrainene, Luhansk, Donețk, Herson și Zaprojie, a căror anexare o revendică, deși nu le controlează în totalitate, plus Crimeea, anexată în 2014, ceea ce este inacceptabil pentru autoritățile de la Kiev.
Luni, Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit să se întâlnească atât cu Vladimir Putin, cât și cu Donald Trump în Turcia, pentru a impulsiona obținerea unui armistițiu.
VOLODIMIR ZELENSKI: "I-am spus președintelui Turciei, Recep Erdogan, că susțin un summit la nivel de lideri, pentru că am impresia că nu va exista un armistițiu fără o întâlnire directă."
Donald Trump rămâne „pregătit” să se întâlnească în Turcia cu Zelenski şi Putin, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt.
KAROLINE LEAVITT: "Dar el dorește ca ambii lideri și ambele părți să se așeze la masă împreună. Și i-am văzut făcând asta la îndemnul președintelui Trump, astăzi."
Declaraţia survine după ce liderul turc Recep Tayyip Erdogan a propus din nou un summit de acest tip. „Să transformăm Istanbulul într-un Centru de Pace”, a sugerat liderul de la Ankara, după ce a doua rundă de negocieri directe dintre echipa rusă, condusă de un consilier al lui Putin, şi echipa trimisă să de Kiev, condusă de ministrul ucrainean al Apărării, s-a încheiat după aproximativ o oră.
Rusia și Ucraina rămân la fel de departe ca întotdeauna, cele două țări aflate în război nereușind să facă un progres semnificativ în cadrul discuțiilor directe de la Istanbul. Deși s-a ajuns la un acord privind schimbul unui număr mai mare de prizonieri, Moscova și Kievul rămân profund divizate în ceea ce privește modul în care războiul costisitor și amar din Ucraina ar putea fi încheiat, se arată într-o analiză a CNN.








