La un post TV din Moscova s-a anunțat că Rusia încheie ”operațiunea specială” din Ucraina și începe ”al treilea război mondial”
Externe 2 iunie 2022, 19:44 | 2036

Rusia este obligată să „demilitarizeze” toate țările NATO. Despre acest lucru s-a vorbit la unul dintre cele mai vizionate posturi rusești de televiziune. Prezentatoarea Olga Skabeeva a anunțat că Rusia își încheie operațiunea specială în Ucraina și începe al treilea război mondial.

Skabeeva a abordat subiectul în astfel de manieră, după ce militarii ruși au anunțat că centrul orașului ocupat Donețk ar fi fost atacat de către ucraineni. Cel mai mult, experții din studio au fost deranjați de faptul că Ucraina este sprijinită cu arme de către Statele Unite și Europa. Din acest motiv, au declarat ei, se cere o demilitarizare a mai multor state din Alianța Nord-Atlantică.

Opinia ta contează. Comentează!