Jurnalul orei 17, 27 Mai
Prezentat de Călin Jucovschi
Statele Unite ale Americii au refuzat să-i acorde viză de intrare adjunctului ministrului rus de Externe, Aleksandr Alimov, care urma să participe la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU.
O tânără patiser din Republica Moldova a câștigat prestigiosul concurs „Chefi la cuțite”. Vorbim despre Marina Luca. Ea a obținut cel mai mare punctaj pentru bucatele sale în sezonul 17. Concurenta din echipa lui Alexandru Sautner a plecat acasă cu trofeul și cu premiul de 30 de mii de euro.
Rusia trece de la avertismente la presiuni economice directe asupra Armeniei. Inițial, au fost impuse restricții la importul mărfurilor armene. Mai nou, Moscova amenință și cu majorarea prețului pentru gaz, în contextul apropierii Erevanului de Uniunea Europeană și cu doar câteva zile înaintea alegerilor parlamentare.








