Regiunea japoneză Fukushima speră să atragă mai mulți vizitatori în stațiunile sale de schi
Externe 10 martie 2023, 20:29 | 338

Regiunea japoneză Fukushima speră să atragă mai mulți vizitatori în stațiunile sale de schi. Autoritățile încearcă astfel să renunțe la stigmatizarea, care persistă mai bine de un deceniu de la tsunami-ul și dezastrul nuclear produs în 2011, scrie AFP.

Cu zăpadă din abundență și resorturi pitorești, Fukushima speră să atragă mai mulți turiști la pârtiile sale de schi. Este o alegere, care poate deveni din ce în ce mai populară după stigmatizarea provocată de catastrofa nucleară.

BENJAMIN TUFFY, turist din Australia: "Eram conștienți, dar nu eram îngrijorați. A fost mai mult faptul că înțelegem situația și, totodată, am auzit istoriile altor oameni, care au călătorit aici în ultimii cinci ani. Pentru mine și familia mea nu au existat îngrijorări reale."

Regiunea speră să ajungă din urmă renumitele stațiuni de schi din Hokkaido și Nagano.

GO MORIMOTO, director de resort de schi: "Zăpadă pudră din Japonia, cunoscută ca "Japow", este o resursă turistică de clasă mondială. Niseko și Hakuba au beneficiat de pe urma acesteia, dar nu și Fukushima, în pofida potențialului pe care îl are."

După o decontaminare extinsă, doar 2,4% din Fukushima rămân interzise din cauza radiațiilor.

KEITH CHNG, turist din Australia: "Oamenii sunt curioși în legătură cu ce se întâmplă în prezent în acest loc după tsunami sau, mai degrabă, după problemele reactoarelor nucleare. A trecut ceva timp în care nu am putut veni aici. Și acum este o experiență bună să te întorci aici. E bine, e sigur. De fapt, este o altă atracție."

ANNE CATHCART, turistă din Australia: "Ador zăpada. Cel mai bun lucru e zăpada. Este absolut minunată. De trei ani, de când venim aici, nu ne-a dezamăgit niciodată. Acomodarea aici este perfectă, este frumoasă. Este pur și simplu cea mai bună."

Opinia ta contează. Comentează!