Cinci bărbați au fost arestați în Marea Britanie fiind suspectați de pregătirea unui act terorist
Cinci bărbați au fost arestați în Marea Britanie fiind suspectați de pregătirea unui act terorist. Ancheta vine după o alertă de securitate în apropierea bazei aeriene Fairford, folosită de aviația militară britanică și de cea americană, transmite News Sky.
Potrivit presei britanice, alerta a fost dată de o femeie care se întorcea acasă de la o petrecere. Ea a observat trei microbuze suspecte care blocau drumul spre baza militară. La scurt timp, a văzut mai mulți bărbați mascați care au fugit, abandonând vehiculele. Femeia a alertat poliția, iar oamenii legii au intervenit și au instituit un perimetru de securitate în zonă.
RICHARD OCONE, adjunct al șefului Poliției din Gloucestershire: "Polițiști înarmați au intervenit și au arestat ulterior cinci bărbați în zona Whelford, fiind suspectați de încălcarea Legii privind explozibilii. Cei cinci au fost plasați în arest și se află în continuare în custodia poliției. Aproximativ 85 de gospodării au fost evacuate pe durata verificărilor. Un centru de agrement din apropiere a fost deschis pentru persoanele care nu au posibilitatea să rămână la rude sau prieteni."
O echipă de geniști a fost mobilizată pentru verificarea celor trei microbuze, în care au fost depistați explozibili. Potrivit surselor citate de BBC, anchetatorii verifică și o posibilă legătură cu Iranul. Baza aeriană este folosită din luna martie de bombardiere americane implicate în atacurile asupra Iranului. Secretarul britanic al Apărării a refuzat să confirme aceste informații.
WES STREETING, secretarul britanic al Apărării: "În ceea ce-i privește pe acești indivizi și posibilele lor motivații, nu vreau să fac speculații în această etapă a anchetei. Ceea ce pot să-i asigur pe ascultătorii dumneavoastră este că, atunci când vom putea, vom informa publicul despre aceste persoane, despre natura amenințării și despre ceea ce intenționau să facă."
Între timp, Departamentul american al Apărării a ridicat nivelul de amenințare la Fairford la Delta, cel mai înalt nivel de alertă. Măsuri sporite de securitate au fost luate și la alte două baze britanice utilizate de forțele americane. Într-o postare pe rețelele sociale, premierul britanic Andy Burnham a declarat că Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru protejarea populației și a securității țării.








