Arena Chișinău a înregistrat în ultimii doi ani pierderi financiare de 37,5 milioane de lei și nu reușește să-și acopere cheltuielile
Social 23 februarie 2026, 16:40 | 98

Arena Chișinău a înregistrat în ultimii doi ani pierderi financiare de 37,5 milioane de lei și nu reușește să-și acopere cheltuielile curente de funcționare. Datele se regăsesc într-un raport al Curții de Conturi privind auditul asupra modului de administrare a patrimoniului public. Potrivit documentului, veniturile obținute de Arena Chișinău nu sunt suficiente pentru a acoperi amortizarea și plata salariilor, în pofida faptului că întreprinderea dispune de un capital social de 966 de milioane de lei.

Auditorul principal, Sergiu Mîțu, a declarat că dificultățile au apărut încă la etapa de planificare a proiectului Arena Chișinău. Astfel, studiile de fezabilitate au fost realizate superficial, fără analize riguroase privind costurile și riscurile, iar avantajele parteneriatului public-privat nu au fost fundamentate corespunzător.

Raportul Curții de Conturi mai arată că partenerul privat a fost desemnat în lipsa unei concurențe reale, la concurs fiind depusă o singură ofertă. De asemenea, contractul nu a inclus prevederi clare referitoare la distribuirea riscurilor. Auditul a constatat că unele bunuri importate nu au fost reflectate în evidența contabilă, un teren a fost folosit fără autorizație, iar anumite achiziții s-au desfășurat netransparent. Totodată, arena nu dispune de un sistem electronic pentru evidența biletelor și a spectatorilor, în condițiile în care sala principală are o capacitate de peste 5.000 de locuri.

Administratorul complexului, Sergiu Stanciu, a recunoscut o parte dintre deficiențe și a anunțat măsuri de remediere, inclusiv digitalizarea accesului. Până în luna iulie, conducerea își propune implementarea unui sistem video inteligent pentru numărarea persoanelor și monitorizarea fluxurilor. Curtea de Conturi a solicitat autorităților un plan urgent de acțiuni pentru eliminarea neregulilor și protejarea patrimoniului statului.

Subiectul privind construcția unei arene multifuncționale, numită inițial „Chișinău Arena”, a apărut în spațiul public, pentru prima dată, în martie 2018, cu opt luni înainte de alegerile parlamentare. Proiectul a fost anunțat de fostul șef al PD, Vladimir Plahotniuc, și prezentat de finul său Andrian Candu, pe atunci președinte al Parlamentului. În martie 2021, Procuratura Anticorupție a constatat că proiectul ”Arena Chișinău” nu a fost decât o schemă de delapidare a două terenuri de 59 și, respectiv, zece hectare, pentru construcții din extravilanul comunei Stăuceni.

Opinia ta contează. Comentează!