Potrivit unui document, Nata Albot ar fi fost prinsă pe Aeroportul Internațional Chișinău cu 0,78 grame de marijuană
Politic 20 mai 2021, 19:35 | 1986

Un candidat cu numărul opt de pe lista unui partid înregistrat în cursa electorală ar fi fost prins anterior cu droguri. Despre acest lucru a anunțat liderul Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, fără a da nume. Ulterior, în spațiul public a apărut un document, în care figurează numele Nata Albot, candidat pe listele PAS. Poliția a confirmat autenticitatea documentului.

Potrivit actului, în anul 2017 Nata Albot ar fi fost prinsă pe Aeroportul Internațional Chișinău cu 0,78 grame de marijuană, care se atribuie la substanțele narcotice. Șeful Secției comunicare și protocol a Inspectoratului general de poliție, Diana Fetco, a confirmat autenticitatea documentului, dar nu și identitatea persoanei. Am trimis o solicitare la poliție pentru a afla detalii. Până la ora editării știrii nu am primit niciun răspuns. Nata Albot nu a reacționat, deocamdată. Ea nu a răspuns nici la mesajul trimis de reporterul Jurnal TV. Nu am reușit să luăm legătura cu niciun membru al Partidului Acțiune și Solidaritate, care să ne spună dacă Nata Albot va rămâne sau nu candidat pe listele formațiunii pentru alegerile din 11 iulie.

Opinia ta contează. Comentează!