Jurnalul Sportiv, 12 Decembrie
Maroc este surpriza semifinalelor de la Cupa Mondială 2022, după ce a eliminat în sferturi Portugalia lui Cristiano Ronaldo, scor 1-0. Însă unul dintre artizanii acestui parcurs spectaculos al marocanilor este Achraf Hakimi, pe care Mbappe îl consideră cel mai bun fundaș dreapta din lume. Jucătorul lui PSG provine dintr-o familie de migranți marocani în Spania, acolo unde părinții săi, Saida și Hassan, au ajuns când aveau doar 20 de ani, la periferia Madridului. Acolo s-a născut și Achraf. Părinții săi au tras cât au putut de mult pentru a-și susține fiul să devină fotbalist. "Mama curăța casele bogaților din Madrid, iar tata era vânzător ambulant pe străzi. Ei au renunțat la totul pentru mine, chiar și la viața lor. Uneori observam chiar că le refuzau lucruri fraților mei pentru ca eu să pot avea succes. De aceea joc pentru ei astăzi. Fiecare dedicație, fiecare prim gând după orice succes de pe teren este pentru mama", a spus Achraf Hakimi.
Manchester City a cheltuit foarte mulți bani pe transferuri în ultimii ani, însă "Cetățenii" nu vor să se oprească aici și plănuiesc să mai facă o mutare importantă. Este vorba despre Josko Gvardiol, starul care a impresionat alături de naționala Croației la Cupa Mondială din Qatar 2022. După ce s-a scris că Real Madrid a intrat "pe fir" și vrea să-l aducă pe fundașul central, acum, Manchester City a lansat și ea ofensiva și le-a făcut celor de la Leipzig o ofertă greu de refuzat. Potrivit jurnalistului Santi Aouna, campioana Angliei este gata să ofere 100 de milioane de euro plus bonusuri pentru aducerea lui Gvardiol, care mai are contract cu nemții până în vara anului 2027.
Naționala de fotbal a Angliei a fost învinsă de reprezentativa similară a Franței, scor 1-2, sâmbătă seară, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar. În urma acestei înfrângeri, Anglia a bifat un nou record negativ în istoria Cupei Mondiale: a șaptea eliminare în faza sferturilor de finală. Nicio altă națiune nu a mai fost eliminată de atâtea ori în această fază a competiției. De partea cealaltă, a fost a șaptea oară când Franța a trecut de ”sferturi” în istorie. În două dintre cazuri, la CM 1998 și CM 2018, ”Cocoșul Galic” a reușit să-și adjudece trofeul. Dacă reprezentativa Croației va reuși să producă o nouă surpriză și să o elimine pe Argentina și Franța își va respecta blazonul și va trece de Maroc, finala Cupei Mondiale din 2018 va fi reeditată patru ani mai târziu, în Qatar. În Rusia, în 2018, Franța s-a impus fără drept de apel în fața Croației, scor 4-2.
După ce a reușit să-l facă pe Kylian Mbappe să refuze oferta lui Real Madrid, PSG e gata de o nouă lovitură. Președintele Nasser Al-Khelaifi vrea "să-l sufle" pe Jude Bellingham "de sub nasul" lui Florentino Perez. Dacă madrilenii ar fi dispuși să achite 80 de milioane de euro, plus 20 de milioane ca bonusuri pentru mijlocașul Borussiei Dortmund, PSG pune pe masă mai mult decât suma cerută pentru puștiul englez, potrivit publicației El Nacional. Dortmund cere 120 de milioane de euro, iar Nasser Al-Khelaifi nu are nicio problemă să achite, însă vrea să și pluseze dacă e cazul, având în vedere că el ar fi gata să facă orice pentru o obsesie mai veche: câștigarea Champions League. Astfel, conform Le10Sport, directorul sportiv al francezilor, Luis Campos, a luat deja legătura cu Borussia Dortmund, pentru a se asigura că Bellingham nu merge la Real. Dacă s-ar face transferul, Bellingham ar deveni cel mai scump englez din istorie. Acum, Jack Grealish deține recordul. Manchester City a plătit pentru el 117.5 milioane de euro.








