Prețul motorinei crește cu un leu și zece bani și va ajunge la 32 de lei și zece bani litrul
Preţul motorinei explodează. Aceasta va fi mai scumpă în weekend cu un leu și zece bani. Este cea mai mare scumpire într-o singură zi de la începutul crizei energetice, declanșată de războiul din Orientul Mijlociu. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică dă asigurări că împreună cu alte autorități monitorizează evoluțiile atât pe piața internă, cât și pe piețele petroliere internaționale. Între timp, petrolul de tip BRENT trece din nou peste 100 de dolari și se apropie de borna de 105 dolari pentru un baril.
Potrivit prețurilor plafon stabilite de ANRE, motorina standard se va scumpi de la miezul nopții cu un leu și zece bani și va putea fi vândută până luni cu 32 de lei și zece bani, iar prețul benzinei A95 va crește cu 11 bani și va ajunge la 29 de lei și 53 de bani litrul. În aceste condiții, motorina înregistrează un salt de 11 lei și 23 de bani de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, iar benzina - o scumpire de cinci lei și 69 de bani.
Șoferii spun că nu mai țin pasul scumpirilor, iar economiile făcute dispar. În afară de aceasta, alimentarea mașinii cu motorină devine o sarcină tot mai grea.
ANRE precizează că în contextul stării de urgență în domeniul energetic, au fost instituite mai multe măsuri, inclusiv alinierea mai rapidă a prețurilor la motorină la evoluțiile externe, ceea ce generează scumpiri accelerate la pompă. Potrivit agenției, volatilitatea ridicată a cotațiilor exercită presiuni mari asupra capacității de import a companiilor petroliere, iar situația este agravată de diminuarea stocurilor de motorină până la șapte zile de consum. În afară de aceasta, autoritățile au permis comercializarea motorinei premium în situațiile în care stocurile de motorină standard sunt epuizate, iar prețul nu va depăși plafonul stabilit de ANRE. Agenția notează că situația din Golful Persic continuă să exercite presiune asupra industriei petroliere la nivel global și determină autoritățile naționale să intervină prin ajustarea cadrului normativ la noile realități. Aceste măsuri au un caracter temporar și se aplică exclusiv pe perioada stării de urgență.
Ministerul Energiei amintește că stațiile PECO nu au voie să refuze alimentarea autoturismelor, însă pentru comercializarea carburanților în canistre este aplicată o limită de 20 de litri de persoană.








