Fostul prim-ministru britanic David Cameron recunoaște că noua sa funcție este una neobișnuită, dar speră că experiența sa va fi utilă
Fostul prim-ministru britanic David Cameron recunoaște că noua sa funcție de ministru de Externe al Regatului Unit este una neobișnuită, dar speră că experiența sa îi va fi de folos, scrie Reuters. Londonezii au reacționat neuniform la numirea fostului premier în funcția de șef al diplomației britanice, într-o restructurare majoră a guvernului conservator, care a dus, de asemenea, la concedierea ministrului de Interne, Suella Braverman, notează France 24.
Reapariția lui David Cameron din pustietatea politică a acaparat toate titlurile în media. „O revenire-șoc!”, au titrat unele publicații. Pentru unii votanți britanici, Cameron este însă departe de a fi o alegere inspirată pentru funcția de ministru de Externe, scrie France 24.
David Cameron ocupă locul lui James Cleverly, care a fost desemnat ministru de Interne. Cameron afirmă că el aduce o experiență solidă.
DAVID CAMERON, ministrul de Externe al Marii Britanii: "Știu că nu este ceva obișnuit ca un prim-ministru să revină în asemenea mod, dar cred în serviciul public. Premierul m-a rugat să fac această muncă și este un timp, când avem câteva provocări descurajante ca țară - conflictul din Orientul Mijlociu, războiul în Ucraina și, desigur, sper că șase ani în calitate de premier, 11 - în calitate de lider al Partidului Conservator, îmi oferă experiență utilă, contacte, relații și cunoștințe astfel, încât să îl ajut pe premier."
Unii analiști sunt sceptici cu privire la experiența lui. Intervențiile în trecut ale lui Cameron în Orientul Mijlociu sunt văzute ca eșecuri, care doar au alimentat conflictul. Așa numita „eră de aur” în relațiile Regatul Unit cu China, de pe vremea mandatului său de premier, a fost respinsă de noul său șef ca fiind una naivă. Cameron este persoana care a declanșat referendumul pentru Brexit, schimbând relația Marii Britanii nu doar cu Europa, dar și cu restul lumii.
BRONWEN MADDOX, analist Chatham House: "Lumea s-a mișcat înainte și politica britanică s-a mutat înainte, de când David Cameron a fost premier. El aduce un bagaj într-o slujbă, în care el trebuie să recunoască faptul că lumea și politica britanică s-au schimbat."
Dar se pare că pentru premierul Rishi Sunak numirea lui Cameron nu este despre a aduce idei noi. Oficiul său a declarat că noul ministru de Externe se va ține de abordarea curentă a Guvernului în politica externă.
RISHI SUNAK, prim-ministrul Marii Britanii: "Sunt încântat că am numit un nou ministru de Externe, care va construi pe tot ce am obținut în ultimii ani. Vom continua să susținem ceea ce este corect. Vom fi alături de aliații noștri și de cei mai vulnerabili, oriunde ar fi."
Cooptarea lui David Cameron se înscrie într-o remaniere guvernamentală mai largă, prin care Partidul Conservator speră să se relanseze în perspectiva alegerilor legislative, care vor avea loc cel târziu în ianuarie 2025.








