Departamentul de Stat al SUA, atenționări privind alegerile
Politic 14 octombrie 2020, 15:59 | 839

Alegerile din 1 noiembrie trebuie să fie libere, echitabile și să respecte voința cetățenilor Republicii Moldova, atenționează autoritățile de la Washington. Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, subsecretarul de stat pentru Afaceri Politice, David Hale, a abordat acest subiect, în două discuții separate, cu Igor Dodon și Maia Sandu. Ambii sunt candidați pentru funcția de președinte.

COMUNICATUL DEPARTAMENTULUI DE STAT AL SUA: "În convorbiri telefonice separate, subsecretarul David Hale a remarcat importanța unui proces electoral liber și echitabil, care să respecte voința poporului moldovenesc, inclusiv condiții de concurență echitabile pentru toți candidații, eliminarea sprijinului ilegal străin pentru campaniile politice și accesul imparțial la mass-media în conformitate cu legislația Republicii Moldova."

sursa: www.state.gov

Oficialul de la Washington a subliniat sprijinul Statelor Unite pentru observarea solidă a alegerilor, inclusiv prin observatori pe termen lung de la Biroul OSCE pentru instituții democratice și drepturile omului. De notat că ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a declarat marți, în cadrul unui interviu, că există riscuri ca alegerile prezidențiale să fie falsificate. El a făcut trimitere la un raport al OSCE, care atenționează asupra folosirii resurselor administrative. Totodată, Hogan spune că ar putea fi manipulate voturile din regiunea transnistreană și din diasporă.

DERECK J. HOGAN, ambasadorul SUA în Republica Moldova: "Noi ne concentrăm atenția asupra lucrurilor care se întâmplă în regiunea transnistreană și asupra participării la scrutin a alegătorilor de acolo. Anul trecut, la alegerile parlamentare, a fost un număr enorm de voturi din regiunea transnistreană. Desigur, noi știm și bănuim o anumită ”înțelegere” între cele două maluri, și eu sper foarte mult că aceasta nu se va repeta. Noi am primit toate asigurările că asta nu se va întâmpla."

Dereck J. Hogan a atras atenția că pretendenții la fotoliul prezidențial nu au acces egal la mass-media, iar piața mediatică din Republica Moldova este extrem de politizată și favorizează doar unii candidați.

Opinia ta contează. Comentează!