Pe rețelele de socializare au apărut imagini video cu un prizonier de război ucrainean neînarmat executat de trupele ruse
Externe 7 martie 2023, 19:35 | 569

Kievul cere o anchetă a Curţii Penale Internaţionale, după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un prizonier de război ucrainean, neînarmat, executat de soldații ruși pentru că a strigat "Glorie Ucrainei". ”Îi vom găsi pe ucigași și vor răspunde pentru faptele lor”, a reacționat președintele Volodimir Zelenski. Atenție, urmează imagini cu puternic impact emoțional.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "A apărut un videoclip cu ocupanții, ucigând cu brutalitate un luptător, care le-a spus curajos în față: "Glorie Ucrainei!". Vreau să răspundem cu toții la cuvintele lui împreună, la unison: "Slavă Eroului! Slavă Eroilor! Glorie Ucrainei!" Îi vom găsi pe ucigași. Mulțumesc tuturor celor, care luptă acum pentru Ucraina! Mulțumesc tuturor celor, care ajută Ucraina! Veșnică amintire și onoare tuturor celor, care și-au dat viața pentru libertatea poporului nostru!"

AFP și BBC notează că nu au putut să verifice unde și când a fost făcută înregistrarea, care circulă masiv pe rețelele de socializare.

Autorităţile ucrainene şi occidentale afirmă că există dovezi privind mii de crime de război comise în Ucraina, de când Rusia a invadat-o în februarie 2022. Rusia a negat în repetate rânduri că forţele sale ar fi comis atrocităţi sau că ar fi atacat civili.

Opinia ta contează. Comentează!