În Belgia s-a desfășurat Campionatul Mondial de Bărbi şi Mustăţi
Sute de bărboși din lumea întreagă și-au dat întâlnire în Belgia, unde s-a desfășurat Campionatul Mondial de Bărbi şi Mustăţi.
Concurenţii au avut nevoie de multă inspiraţie pentru a se întrece unul pe altul în extravaganță. Unii și-au etalat cu mândrie podoabele, pe care le întrețin cu mare grijă și care au prins forme dintre cele mai neobișnuite. Campionatul Mondial de Bărbi şi Mustăţi a fost organizat pentru prima dată în 2001. De atunci se desfășoară o dată la doi ani în țări diferite. Gazde în anii precedenți au fost Germania și Marea Britanie.