Jurnalul orei 15, 20 Ianuarie
Prezentat de Vasile Luchianu
Fostul șef al Direcției nr. 5, Valeriu Cojocaru, a anunțat că va ataca la Curtea de Apel decizia de luni a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care l-a condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Inspectoratul Național de Investigații. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el precizează că se află peste hotare, într-o deplasare de serviciu.
Magistrații Judecătoriei Bălți au examinat astăzi cazul altor doi suspecți în dosarul omorului lui Sergiu Oală, tânărul de 20 de ani din Bălți, ucis în septembrie 2024. Cei doi sunt vizați în dosar pentru favorizarea infracțiunii, însă ședința de judecată a fost amânată din cauza neprezentării avocaților acestora. Mama tânărului ucis acuză o tentativă de tergiversare a procesului.
Sute de mii de oameni din capitala Ucrainei au rămas fără încălzire în toiul iernii, la temperaturi de minus 12 grade Celsius. Asta după atacul masiv din noaptea spre marți al Federației Ruse asupra sistemului energetic ucrainean. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a precizat că mai mult de 5.600 de blocuri nu sunt încălzite. La rândul său, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Rusia pregătește un atac la scară largă asupra Ucrainei.








