Pedepse blânde pentru corupție
Justiţie 30 iunie 2022, 19:33 | 512

Peste 90 la sută din dosarele de corupție aflate pe rol vizează așa numita „corupție mică”. Opt din zece persoane condamnate nu petrec nicio zi la închisoare, iar două din zece persoane condamnate pentru fapte de corupție se aleg doar cu amenzi. Sunt concluziile unui studiu al experților de la Centrul de Resurse Juridice.

În studiu au fost analizate peste 400 de hotărâri emise de Curtea Supremă de Justiție pe cauze de corupție în perioada 2017-2020. Printre cei mai vizați sunt polițiști, aleșii locali, avocați, contabili și inspectori vamali. Doar 7% din cauze se referă la subiecți sau cauze de „corupție mare” – cum ar fi judecătorii, procurorii, executorii judecătorești sau funcționarii publici de rang înalt. Potrivit studiului, în cauzele de corupție justiția s-a făcut într-un termen mediu de 3,5 ani – cea mai rapidă cauză fiind judecată în 138 de zile. Cel mai lung proces a durat peste 12 ani. Fiecare a doua cauză analizată, înainte de a deveni irevocabilă, a fost cel puțin o dată la rejudecare, iar 12% dintre toate cauzele analizate au fost la rejudecare de mai multe ori. Studiul vine cu o serie de recomandări, cea mai importantă fiind alocarea resurselor suficiente pentru lupta cu ”corupția mare”, specializarea și limitarea competențelor Procuraturii Anticorupție la investigarea cauzelor mari de corupție. În același timp, ținând cont de rata mare a dosarelor casate, sunt necesare în continuare generalizări ale practicii judiciare la nivelul judecătoriilor și curților de apel efectuate de CSJ. Autorii recomandă, totuși, modificarea legislației în partea ce ține de posibilitatea extinderii termenului de atragere la răspundere penală sau suspendare a termenului de prescripție în cazul infracțiunilor de corupție odată cu transmiterea dosarului în judecată, precum și excluderea posibilității de remitere repetată a cauzelor de corupție la rejudecare.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE