Jurnalul orei 15, 12 Decembrie
Jurnalul orei 15:00 12 decembrie 2023, 18:49 | 486

Prezentat de Călin Jucovschi

Curtea de Apel Chișinău a declarat drept ilegală dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, prin care candidații Partidului „Șansă” au fost excluși din alegerile locale din 5 noiembrie. Reprezentanții Guvernului spun că decizia instanței va fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.

Un bloc de locuințe din sectorul Botanica al capitalei așa și nu a fost conectat la agentul termic, după aproape o lună de când a fost dat startul sezonului de încălzire. În 79 de apartamente s-a instalat frigul, iar oamenii se plâng că le îngheață copiii. Aceștia spun că se simt ca în anii '90 și că se încălzesc cu ce găsesc. Se întâmplă ca urmare a faptului că asociația de locatari a acumulat datorii la furnizorii de gaz, curent și apă. Potrivit celor care locuiesc în acest bloc, este vorba despre o datorie totală de 500 de mii de lei.

Tendințele actuale ne îndreaptă planeta către un drum fără ieșire, cu o creștere a temperaturii de trei grade, iar dacă nu acționăm în mod decisiv, amenințarea pe care schimbările climatice le reprezintă pentru omenire va ajunge să fie de-a dreptul existențială. Atenționarea a fost făcută în cadrul unui editorial semnat de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, și comisarul european pentru acțiune climatică, Wopke Hoekstra.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie