O nouă ședință de judecată a avut loc astăzi în procesul celor doi copii loviți pe o trecere de pietoni la Strășeni
Social 18 septembrie 2026, 16:01 | 102

O nouă ședință în procesul celor doi copii loviți în februarie pe o trecere de pietoni la Strășeni. Avocatul șoferului de 19 ani a cerut returnarea pașaportului inculpatului, după ce Curtea de Apel a schimbat, în 14 august, măsura preventivă din control judiciar în obligația de a se prezenta în instanța de judecată. De asemenea, a solicitat ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, respinsă de magistrat. Tânărul își recunoaște vina.

NICU ȘENDREA, avocatul inculpatului: "Clientul meu și-a recunoscut din start vinovăția, nu a împiedicat la derularea urmăririi penale, a manifestat și o poziție. Parțial s-a recuperat prejudiciul material la partea domnișoară pentru unele cheltuieli."

Anterior, tânărul s-a aflat sub control judiciar și a predat pașaportul, ca parte a obligațiilor stabilite de Curtea de Apel. Pe 14 august, instanța a schimbat însă măsura în obligația de a se prezenta la proces. În aceste condiții, apărarea a cerut returnarea pașaportului.

NICU ȘENDREA, avocatul inculpatului: "Solicitarea pașaportului nu este nicidecum o solicitare pentru careva intenții de a se eschiva sau alte aspecte, pentru a nu fi interpretare eronată. Noi la toate ședințele care au avut loc, la toate ne-am prezentat și am asigurat prezența. Și aici deja nu poate să existe interpretări sau dubii în sensul dat."

Familiile celor doi copii loviți pe trecerea de pietoni spun că așteaptă ca șoferul să fie pedepsit aspru.

ALEXANDRA SECRIERU, mama băiatului: "Copilul meu avea 14 ani, el avea toată viața înainte. El o să stea, dar o să iasă la libertate și o să își petreacă viața mai departe, dar copilul meu nu o să îl întorc niciodată și pentru mine este o durere foarte mare. Vreau să fie pedepsit. Eu o să lupt, cât de greu nu mi-ar fi, dar o să fac dreptate pentru copilul meu."

VALERIA DUBCEAC, mama fetei: "Noi nu vrem să judecăm pe nimeni, noi nu suntem Dumnezeu. Nu vrem viața nimănui. Noi dorim doar fiecare persoană să răspundă pentru fapta comisă, atât."

Valeria Dubceac a spus că fiica sa a trecut prin trei intervenții chirurgicale și continuă recuperarea. Pe 21 august, copila a suportat o nouă intervenție, în care i-a fost aplicat un aparat de fixare. O parte a cheltuielilor a fost acoperită de inculpat, prin avocatul său, însă au rămas și costuri neacoperite, pentru care familia a depus o acțiune civilă.

VALERIA DODON, avocata părții vătămate: "Am înaintat în cadrul cauzei penale o acțiune civilă în care am solicitat prejudiciu moral, despăgubiri pentru salariul ratat al mamei, deoarece minora este în grija mamei, și respectiv prejudiciu material pe cheltuielile ulterioare care au fost suportate în urma intervenției din data de 21 august 2026."

Avocatul inculpatului a mai cerut ridicarea unei excepții de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale. Instanța a respins însă cererea, deoarece prevederile contestate nu sunt aplicabile la această etapă.

CEZAR ȚACA, procuror: "Atât partea acuzării, cât și avocații părților vătămate au pledat pentru respingerea unei asemenea sesizări, întrucât nu corespunde condițiilor prevăzute de lege pentru o asemenea cerere. Astfel, instanța de judecată a respins cererea dată, considerând că într-adevăr nu sunt întrunite careva condiții, și apărătorul a solicitat un termen suplimentar pentru a pregăti poziția procesuală pe caz."

Potrivit procurorului, inculpatul riscă între trei și șapte ani de închisoare, precum și anularea dreptului de a conduce. Accidentul s-a produs în seara de 2 februarie. Tânărul de 19 ani se afla la volanul unui Mercedes și se deplasa în direcția Chișinău, când i-a lovit pe cei doi minori care traversau regulamentar strada la Strășeni. Băiatul de 14 ani a murit la spital, iar fata de 12 ani a fost transferată la Chișinău. Testul alcoolscopic a arătat că șoferul nu a consumat alcool.

Opinia ta contează. Comentează!