Tragedie într-o familie din Chișinău
Social 6 decembrie 2021, 19:49 | 23335

O femeie din Chișinău a așteptat cu răbdare și emoții ziua, în care va naște primul său copil. La maternitate a ajuns cu dureri enorme, dar medicii i-ar fi spus că totul este bine. Apoi, când au văzut că starea femeii se agravează, ar fi lăsat-o cu fătul mort în burtă, spunând că nu știu ce să facă... Femeia regretă că a ales să nască într-o instituție de stat și îi acuză pe medici de indiferență.

Tânăra de 28 de ani se bucura mult de o sarcină ușoară și abia aștepta să nască un băiat. Avea pregătite toate cele necesare pentru creșterea unui copil. În cea de-a 40-a săptămână a fost surprinsă de o mică neliniște, dar s-a gândit că vine timpul. Pe 28 noiembrie a mers la Institutul Mamei și a Copilului. Medicii au examinat-o și au trimis-o acasă, zicându-i să vină când va avea contracții mai mari. Durerile au continuat și în ziua următoare a insistat să fie spitalizată.

Mama copilului decedat: "Copilul se zbătea mai tare și mi s-a făcut mai rău, am solicitat să mi se acorde ajutor, să mi se dea medicamente care să înceapă nașterea. Mi-au spus că nu este nevoie, că mai așteptăm, pentru că tot este bine."

La insistența femeii a fost făcută și o ultrasonografie, care a arătat că fătul avea cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului. Celelalte analize erau bune.

Știind despre riscuri, medicii nu ar fi întreprins nimic. Îi spuneau că trebuie să mai aștepte un pic, până va naște singură. Totul s-a schimbat într-o clipă.

Mama copilului decedat: "Mi-a spus medicul de gardă că e straniu, că el prima dată vede că copilul nu se mai zbate și că nu are ce face. Starea mea este foarte gravă, el cu așa ceva nu se ocupă și mi-a spus să aștept medicul până dimineața. Am stat cu copilul mort până a doua zi. M-au lăsat toată noaptea, nu a intrat nimeni la mine să-mi vadă starea."

În ziua următoare a născut un băiat, de 3 kg și 200 de grame. Femeia spune că responsabilii de la spital au încercat să explice moartea fătului.

Mama copilului decedat: "Că am adăugat în kilograme, că copilul nu a fost dezvoltat, apoi că poate Covidul. Copilul meu a fost absolut sănătos. Când am mers la autopsie să-l iau pe micuț acasă, mi-au spus că, totuși, cauza e că s-a asfixiat. M-am simțit parcă într-o instituție de teologie. Venea fiecare și îmi spunea că Dumnezeu a vrut ca eu să am un înger care să mă păzească. Dumnezeu mi-a dat acest copil, dar medicii nu mi-au acordat atenție. Când plecam, m-au întrebat: „Deci, te mai așteptăm pe la noi să vii să mai naști?”

Femeia zice cp de o consiliere psihologică nici nu a venit vorba. În tot acest timp, medicii refuzau să vorbească cu familia pacientei, pentru că nu știau dacă și ea va supraviețui.

Mama copilului decedat: "Am sunat soțului să-i spun despre starea mea, iar ei mi-au spus să nu sun pe nimeni și să nu le povestesc, să nu fac inimă rea. Mi s-a spus să spun ”mulțumesc” că am rămas eu vie și gata să uit de copil, el nu mai este. Când am conștientizat că copilul meu este mort am vrut să sar de la etaj, pentru că am înțeles că nu mai are rost să mai trăiesc dacă copilul e mort."

Vineri, femeia și-a înmormântat copilul. Ea crede că medicii sunt de vină, că nu ar fi ajutat-o la timp. A scris o plângere la Ministerul Sănătății, dar nu a primit răspuns, deocamdată. Responsabilii de la Institutul Mamei și a Copilului ne-au confirmat cazul. Potrivit lor, decesul copilului a fost cauzat de cordonul ombilical, care era înfășurat în jurul fătului. Medicii spun că vor efectua o expertiză medico-legală proprie. O anchetă pentru a investiga cazul, deocamdată, nu a fost pornită.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE