Fermierii mici și mijlocii vor beneficia de compensarea integrală a accizei la motorina utilizată de la începutul anului
Economic 6 iulie 2022, 19:19 | 282

Mai mulți fermieri vor beneficia de compensarea integrală a accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent. Este vorba de până la 2 mii 980 de lei, pentru o tonă de motorină achiziționată.

Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Producătorii agricoli mari vor beneficia de compensații în cuantum de 30% din valoarea accizei, sau 894 de lei pentru o tonă. Din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii vor fi alocate suplimentar 120 milioane lei. Fondul pentru rambursarea accizei pentru producătorii agricoli va constitui 320 milioane lei. Solicitanții vor putea depune pe parcursul anului două dosare la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură sau câte un dosar per semestru. Plafonul maxim pentru un beneficiar este de 200 de mii de lei anual, dublu față de prevederile anterioare.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE