Jurnalul orei 19, 25 Iulie
Jurnalul orei 19:00 25 iulie 2023, 20:21 | 1271

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, va trebui să explice situația cu rețeaua de spionaj a Moscovei în Republica Moldova, despre care s-a vorbit într-o investigație la postul nostru de televiziune. Toate informațiile vor fi folosite de procurori, afirmă deputații puterii.

Meteorologii au emis Cod galben de caniculă, până mâine, 26 iulie. Temperatura va atinge valori de până la 35 de grade Celsius, iar în unele localități din sud vor fi chiar 38 de grade, la umbră. Ce trebuie să facă oamenii în astfel de condiții, vă spunem la știri.

Șoferii care transportă marfă spre Giurgiulești vor economisi și timp, și combustibil. Astăzi a fost inaugurată o porțiune de drum, care pornește de la satul Ciumai până aproape de Vulcănești, oferind acces la Dunăre.

Orașul Odesa, care suferă de pe urma loviturilor aeriene ale Rusiei, își revine. Zona este o rută vitală pentru ca Kievul să exporte cereale, într-un moment în care multe alte căi au fost închise, după ce Rusia s-a retras din acordul cu cereale, care garanta trecerea în siguranță în Marea Neagră.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie