Un medic stomatolog din Ucraina și soția acestuia au fost la un pas de a fi omorâți de un „killer”
Un medic stomatolog din Ucraina și soția acestuia au fost la un pas de a fi omorâți. Polițiștii din Republica Moldova și cei din Ucraina au reușit, în cadrul unei operațiuni comune, să zădărnicească omorul la comandă al unui cuplu din Kiev. Viețile celor doi soți au fost salvate, iar comanditarul, cetățean al altui stat, a fost reținut.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției, ”killerul”, care a cooperat cu instituțiile de drept, ar fi primit 15 mii de dolari pentru asasinarea medicului stomatolog, după care comanditarul urma să plătească și pentru omorul soției acestuia. Totul - pentru a prelua afacerea ucraineanului.
Direcția combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații a anunțat colegii din Ucraina despre pregătirea unui omor la comandă în luna septembrie curent.
MAXIM CERNOVSCHI, șeful Direcției combaterea criminalității organizate a INI: "Informația a fost prelucrată de către ofițerii de investigație și s-a stabilit că potențiala victimă este o persoană din orașul Kiev și care activează în domeniul stomatologic. / Cu sprijinul Interpol, pe teritoriul Ucrainei a fost organizată deplasarea angajaților DCCO."
Până la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, comanditarul ar fi închiriat un spațiu în clădirea în care se afla și clinica stomatologică. După 24 februarie 2022, acesta a plecat din Ucraina și nu mai achitat chiria, astfel că proprietarul clădirii a încheiat un contract nou cu un alt client, lucru ce l-ar fi nemulțumit pe comanditarul omorului.
ROMAN, ofițer de investigații al Departamentului strategic din Ucraina: "Noi am reușit să îl facem pe killer să coopereze și am primit și cinci mii de dolari ca avans de la comanditar."
Cu sprijinul Interpol și Europol, polițiștii din Republica Moldova și Ucraina au fost în contact permanent și au discutat detaliile operațiunii. Mai mult, pentru a salva viețile victimelor, Poliția din Ucraina a înscenat răpirea și asasinarea medicului stomatolog, după care clientul a primit confirmarea sub formă de fotografii și a transferat restul banilor. Comanditarul a fost reținut pe 4 octombrie curent, în orașul Odesa. Potrivit presei de la Kiev, acesta ar fi cetățean al statului Israel. De asemenea, oamenii legii au efectuat percheziții în Odesa și Kiev la domiciliile persoanelor implicate în infracțiune. Făptașii riscă de la zece până la 15 de închisoare sau închisoare pe viață.








