CFM ar fi fost prejudiciată cu peste 1,2 miliarde de lei de către un grup criminal organizat
Economic 13 decembrie 2021, 15:20 | 739

Procurorii solicită instituțiilor financiare de stat să ofere informații anchetatorilor, care au în gestiune dosarul penal privind delapidările de la Calea Ferată a Moldovei. Noua conducere a întreprinderii susține că prejudiciul este de peste 1,2 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în delapidarea patrimoniului de la CFM a fost implicat un grup criminal organizat. Subiectul a fost abordat în cadrul unei ședințe a Corpului de control al prim-ministrului.

PRECIZAREA PROCURATURIRII PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII ORAGNIZATE ȘI CAUZE SPECIALE: "A fost dispusă acordarea asistenței la investigarea dosarului de către specialiști din cadrul anumitor instituții abilitate în domeniul financiar, inclusiv Inspecția Financiară și Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit estimărilor preliminare, prejudiciul cauzat este de 250 de milioane de lei, iar potrivit directorului general al CFM, Oleg Tofilat, suma ar putea depăși 1,2 miliarde de lei."

Procurorii PCCOCS investighează activitatea întreprinderii în perioada 2015-2019. Potrivit sursei, în cadrul dosarului penal, unor figuranți le-a fost atribuit statutul de învinuit. Alte date de impact social major urmează să fie comunicate odată cu avansarea investigațiilor.

Pe 10 mai, peste 200 de angajați ai CFM au anunțat grevă, indignați că nu-și primiseră salariile pentru ultimele șase luni. Cursele Ungheni – Bălți și Bălți – Ocnița au fost sistate timp de o zi. Cifra datoriilor întreprinderii, enunțată inclusiv în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, era de 837 de milioane de lei, dintre care 164 de milioane - restanțele la salarii.

Pe 12 decembrie, înainte de relansarea cursei Chișinău-București, directorul CFM, Oleg Tofilat, a declarat că situația financiară îi permite achitarea, până la sfârșit de an, a salariilor pentru luna noiembrie si a restanțelor, pe luna februarie.

Opinia ta contează. Comentează!