Banii și politica în era digitalizării
Social 2 iulie 2024, 20:20 | 327

Pe măsură ce globalizarea și digitalizarea remodelează politica, se schimbă și mecanismul campaniilor electorale, dar și monitorizarea finanțelor publice. Aceste schimbări au dus la o creștere a tentativelor străine de imixtiune, care deschid ușile pentru influențarea și manipularea rezultatelor alegerilor. Subiectul a fost discutat de mai mulți experți în domeniu, în cadrul conferinței regionale „Banii în politică”, organizată la Chișinău.

FALK LANGE, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău: "Mediul online oferă noi oportunități, dar generează și alte riscuri asociate cu fluxurile necontrolate de bani de peste hotare. Prin urmare, este mai dificilă urmărirea modului în care sunt cheltuiți acești bani pentru publicitate politică și astfel este posibilă influențarea alegerii alegătorilor într-un mod netransparent."

Directorul Institutului Republican Internațional pentru Eurasia, Stephen B. Nix, a declarat că banii, informația și politica sunt trei elemente care deseori merg mână în mână, dar acestea trebuie să fie reglementate, mai ales în contextul viitoarelor alegeri.

STEPHEN B. NIX, directorul Institutului Republican Internațional pentru Eurasia: "De când am venit aici privesc niște fake-uri video cu Maia Sandu care spune niște lucruri ridicole. Sunt făcute foarte sofisticat cu implicarea inteligenței artificiale pentru a deraia și discredita campania ei electorală."

Potrivit analistului în domeniul platformelor digitale, Olha Snopok, cele mai populare rețele pentru dezinformare în timpul campaniilor electorale sunt Facebook-ul și aplicația Telegram. Cel din urmă refuză să colaboreze cu instituțiile de stat.

OLHA SNOPOK, analist al platformelor digitale: "Această rețea a fost creată și este controlată de către un dezvoltator din Rusia cu potențiale legături cu agențiile de spionaj. Rusia este foarte bună în utilizarea Telegramului și crearea campaniilor de dezinformare, care vor deveni tot mai mari și vor cuprinde toate platformele sociale în următoarele alegrei."

Președintele Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, a declarat că în campania electorală din toamnă, lupta cea mare a partidelor și actorilor politici se va da în mediul online, iar acesta este un risc pentru securitatea națională.

LILIANA VIȚU, președintele Consiliului Audiovizualului: "Pe online lucrurile mai trebuie lămurite la nivel de stat, la nivel de delimitare de autorități și de competențe, dar și de cum va face față statul războiului hibrid sau online-ului care va fi folosit pentru micro-targhetare politică, finanțare ilicită, publicitate ascunsă în trei rânduri de offshore-uri. Am văzut asta și în alegerile de anul trecut. Pe online se va da lupta cea mare."

Conferința „Banii în politică” se desfășura la Chișinău până miercuri, 3 iulie.

Opinia ta contează. Comentează!