Dmitrii Peskov afirmă că „rușii care îl susțin pe Putin sunt dispuși să accepte dificultăți”
Autoritățile ruse se pregătesc să taie din finanțarea proiectelor cheie din domeniul sănătății. Se așteaptă o reducere cu 26%, în anul viitor, pentru a crește bugetul militar. În timp ce experții spun că populația plătește taxa pentru război, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că „rușii care îl susțin pe Putin sunt dispuși să accepte dificultăți”.
DMITRI PESKOV, purtător de cuvânt al Kremlinului: "Majoritatea populației țării noastre este complet consolidată în jurul președintelui Putin. Acesta este un fapt absolut incontestabil. Este bine cunoscut și aproape nimeni nu îl poate contesta. Sunt cei care îl susțin pe președintele Putin pregătiți să accepte orice povară suplimentară în circumstanțele actuale? Nu am nicio îndoială."
În termeni monetari, proiectul, care promite creșterea speranței de viață la 81 de ani, combaterea cancerului, diabetului și hepatitei și construirea de spitale, va pierde aproape 100 de miliarde de ruble din finanțare. Volumul său total va scădea de la 372 la 274 de miliarde de ruble.
Cea mai radicală reducere - cu un factor de 2,3 - va fi pentru programul regional de modernizare a asistenței medicale primare, care prevedea construirea a mii de clinici: în loc de 123 miliarde de ruble, anul acesta, doar 53 miliarde vor fi alocate anul viitor. Cheltuielile pentru proiectul federal „Combaterea bolilor cardiovasculare” vor fi reduse cu 2,5%, până la 11 miliarde de ruble. Pentru proiectul federal de combatere a bolilor oncologice, cu 3,1%, până la 145 miliarde de ruble. Proiectul federal „Combaterea diabetului” va pierde 13% din finanțare: pentru acesta au fost alocate 8,4 miliarde de ruble, față de 9,6 miliarde, în acest an.
Cheltuielile pentru proiectul federal de dezvoltare a sistemului de asistență medicală de urgență sunt reduse cu 28%.
„Populația rusă va plăti pentru război”, comentează experții în economie.
RUSLAN STEFANOV, expert în economie: "Rușii sunt acum practic forțați să accepte asta sau să arate că există o problemă. Știm că atât veniturile din petrol și gaz au scăzut, iar asta înseamnă că ei vor trebui să cheltuiască mai mult pentru a continua războiul."
Pe fondul unei economii în scădere, autoritățile caută modalități de a realimenta bugetul. Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect pentru creșterea cotei TVA de la 20% la 22%, începând cu 1 ianuarie 2026. Ministerul a subliniat că fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru „finanțarea apărării și securității”. Între timp, deficitul bugetar pentru ianuarie-august 2025 a crescut la 4,19 trilioane de ruble, sau 1,9% din PIB, față de 0,5% planificat. Șeful Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia, Aleksandr Șohin, a avertizat că creșterea TVA-ului va duce inevitabil la creșterea prețurilor și la o inflație crescută, scrie The Moscow Times.








