Pe 13 mai, PSRM a anunțat lansarea „unei ample campanii de comunicare socială”
Politic 14 mai 2025, 16:02 | 581

Pelerinajele din ultima vreme la Moscova ale politicienilor pro-ruși de la Chișinău țintesc „obținerea unor noi promisiuni de sprijin material din partea Kremlinului pentru perioada electorală”. Este opinia experților de la Chișinău, care vorbesc despre noua ideologie a Partidului Socialist din Republica Moldova, dictată de interesele mai marilor de la Moscova. „Până la alegerile parlamentare din toamnă, vizitele la Moscova se vor înteți”, spun experții.

Pe 12 mai, Partidul Socialiștilor a anunțat că vizita la Moscova a delegației în frunte cu Igor Dodon are loc „la invitația conducerii Consiliului Federației și a Dumei de Stat a Federației Ruse”. Pe 13 mai, PSRM a anunțat lansarea „unei ample campanii de comunicare socială”, menită să promoveze ideile-cheie care „trebuie să stea la baza noii doctrine politice a statului”.

ȘTEFAN BEJAN, expert în istorie: "Noua ideologie a Partidului Socialist pare să fie una „suveranistă”. Așa-zisă suveranistă, pentru că însuși declarația făcută la Moscova demonstrează că suveranismul acesta este unul de fațadă și arată încă o dată că Partidul Socialiștilor este o emanație și un megafon al intereselor rusești în Republica Moldova. Acest suveranism care este acum la modă în Europa, de fapt este de factură rusească și are drept scop clar de a dezbina unitatea europeană, de a crea guverne loiale sau guverne cu care Moscova poate negocia."

Până la alegerile parlamentare din toamnă, vizitele la Moscova se vor înteți, spun experții.

ȘTEFAN BEJAN, expert în istorie: "Cu siguranță vor merge tot mai des. Pentru instrucțiuni, pentru bani, pentru sprijin politic. Totuși există un nucleu electoral în Republica Moldova pentru care o fotografie cu Vladimir Putin contează și vor căuta să profite de acest lucru. Cert este că este bătaie pentru cine este prima vioară la Moscova, vedem această bătaie între Partidul Socialiștilor și Ilan Șor acum."

Campania de comunicare socială despre care anunță socialiștii nu e altceva decât o încercare a partidului de a-și forma o nouă imagine, iar pelerinajele politice la Moscova, dublate și de alte acțiuni ale Federației Ruse, au rolul de a asigura Moscovei capacitatea de a avea cât mai mulți reprezentanți în următorul Parlament, consideră expertul în politică externă Mihai Isac.

MIHAI ISAC, expert în politică externă: "În ultima perioadă, am văzut că Partidul Socialiștilor a pierdut teren în fața grupărilor finanțate prin intermediul oligarhului fugar Ilan Șor. În acest moment, Partidul Socialiștilor încearcă să-și creeze noi modalități de atragere a electoratului. Dacă ne uităm în comunicatul lor, vedem folosirea cuvântului „suveranism”. Să nu uităm că în urmă cu câteva săptămâni, Igor Dodon chiar spunea că se analizează la nivelul partidului posibilitatea chiar schimbării numelui Partidului Socialiștilor sau introducerea în programul oficial al partidului a conceptului de „suveranism”."

Iar analistul politic Ion Tăbârță spune că această declarație a socialiștilor este un manifest antieuropean al clasei pro-ruse din Republica Moldova și o încercare de a câștiga încrederea Moscovei.

ION TĂBÂRȚĂ, analist politic: "Igor Dodon a avut cândva toată susținerea Federației Ruse. La un moment dat, el a fost un fel de „persona non-grata”, era clar că după eșecurile electorale din 2020, 2021, mă refer la alegerile parlamentare și cele prezidențiale, era cumva „mâzgâlit” la Moscova. El vrea în continuare, ca din nou, pe el să se mizeze, să devină el principalul personaj politic al Federației Ruse în Republica Moldova, pentru că în ultimii ani principalul instrument politic a fost Ilan Șor."

Sub aceste lozinci de neutralitate și suveranitate se încearcă, de fapt, o rebalansare geopolitică a Republicii Moldova, nu integrarea ei europeană, a punctat Ion Tăbârță.

Opinia ta contează. Comentează!