Copilul meu a depășit șocul anafilactic

Numarul persoanelor care dezvoltă alergii a crescut alarmant in ultimii ani, iar cei mai afectați sunt copiii. La ei predomină alergiile de tip alimentar pentru ca apoi, după prima decadă de viată să predomine alergiile de tip respirator. Este și cazul micuțului Richard, pentru care familia și-a schimbat radical modul de viață. De la reducerea drastică a alimentelor ce conțin lapte și ou până la evitarea tuturor sărbătorilor de familie cu invitați.

Gabriela Panțiru a aflat pentru prima dată ce înseamnă alergii severe, în momentul în care fiul ei, de doar jumătate de an a făcutr șoc anafilactic la lapte. Mămica încetase alăptarea la sân și testase primele picături de lapte de vaci. Ce este șocul anafilactic, cum și cât d erapid trebuie să reacționeze părintele la această reacție a copilului? Anafilaxia care se manifestă cu urticarie și sau angioedem, respirație dificilă, scădere dramatică a tensiunii arteriale și afectarea ritmului cardiac, une în pericol viața afectând întregul corp. Din acel moment, mama a demosntrat maximum pruudență la fiecare aliment nou introdus în alimentație. În primul rând, și-a creat un jurnal al alimentelor la care copilul reacționează cu alergii

Un părinte al cărui copil care a facut soc anafilactic intotdeauna trebuie sa poarte la el trusa anti-alergica. Tratamentul de urgenta este reprezentat de adrenalina. Mai sunt de ajutor cortizonul si medicatia antialergica.

Copiii care au istoric de reactii anafilactice severe primesc prescriptie de adrenalina la domiciliu cu auto injectoare.

În această familie, de câțiva ani nu se mai sărbătorește în stil tradițional. Copilul este limitat în petreceri comune cu alți copii pentru că orice copil care a pus mâna pe un produs ce conține lapte prezintă pericol pentru cel care face alergii severe la acest produs. Iar face alergie la mai multe produse inclusiv la praf. Cea mai nouia descoperire a mamei este reactia copilului si la praf, care este una destul de accentuata.

Alergiile alimentare sunt extrem de frecvente. De fapt, acestea afectează aproximativ 8% dintre copii și 5% dintre adulți, iar reprezentanții organizațiilor internaționale avertizează că aceste procente sunt în creștere.

Chiar dacă ești sigură că micuțul tău a depășit o alergie alimentară, nu trebuie să încerci niciodată o provocare alimentară acasă. Acest lucru trebuie întotdeauna controlat și monitorizat de către profesioniștii din domeniul medical care pot interveni rapid în cazul apariției unei reacții neașteptate. Este firesc ca părinții să spere că alergiile alimentare ale copilului lor vor dispărea. Acest vis poate deveni o realitate pentru multe familii. Între timp, este crucial să te educi cu privire la evitarea alergenilor și ce să faci în caz de expunere accidentală.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE