Moldova își propune să dubleze comerțul cu Turcia, de la aproximativ un miliard de dolari, cât este acum, la două miliarde de dolari
Economic 24 august 2026, 20:22 | 101

Republica Moldova își propune să dubleze comerțul cu Turcia, de la aproximativ un miliard de dolari, cât este acum, la două miliarde de dolari. Obiectivul a fost anunțat de premierul Vasile Tofan într-un interviu pentru presa de la Istanbul. În timpul unei vizite private în această țară, el a precizat că schimburile comerciale bilaterale reprezintă în prezent aproximativ cinci la sută din produsul intern brut al țării noastre.

Relațiile dintre Republica Moldova și Turcia au fost calificate de către premierul Vasile Tofan drept excelente.

VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Din punct de vedere economic, poate că nu știți, dar avem aproape 1.200 de companii turce, care investesc în Moldova. Ne bucurăm, de asemenea, să vedem companii din Turcia care vin să realizeze investiții profitabile în Moldova. Avem companii de construcții rutiere, avem companii din domeniul energetic, avem companii din sectorul hotelier, avem companii de turism medical, așa că suntem foarte recunoscători și ne-am dori să vedem și mai multe investiții din Turcia în Moldova."

Datele Biroului Național de Statistică pentru șase luni ale acestui arată că importurile din Turcia depășesc esențial exporturile moldovenești. În timp ce țara noastră a livrat în această perioadă mărfuri de aproximativ 223 de milioane de euro, importurile turcești au ajuns la 324 de milioane de euro, ceea ce a determinat acumularea unui deficit comercial de aproximativ 101 milioane de euro.

COMERȚUL REPUBLICII MOLDOVA CU TURCIA (6 LUNI 2026): "EXPORTURI: 223 DE MILIOANE DE EURO

IMPORTURI: 324 DE MILIOANE DE EURO

DEFICITUL COMERCIAL: 101 MILIOANE DE EURO"

Premierul Vasile Tofan s-a aflat în Turcia pentru a participa la o cursă de înot prin strâmtoarea Bosfor. El a anunțat că i-a promis fiului său, în ianuarie, că vor traversa împreună strâmtoarea. Cursa, cu o distanță de 6,5 kilometri, a pornit de pe malul asiatic și s-a încheiat pe cel european. Premierul a văzut în acest traseu un parcurs simbolic, pe care l-a comparat cu drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. În timpul vizitei, Vasile Tofan s-a întâlnit și cu reprezentanți ai unor importante companii și grupuri de investiții din Turcia, dar și cu cetățeni moldoveni stabiliți la Istanbul.

Opinia ta contează. Comentează!