Chișinăul a prelungit autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică, printr-o nouă Dispoziție a CSE
Politic 6 septembrie 2022, 19:27 | 685

După o săptămână de ezitare, Chișinăul a prelungit totuși autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița, printr-o nouă Dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Decizia respectivă îi permite uzinei din stânga Nistrului, gestionată de regimul separatist, să activeze și să importe metal uzat din Uniunea Europeană încă o lună - până pe 30 septembrie curent. Comisia a aprobat această hotărâre prin derogare de la Legea privind protecţia mediului înconjurător și după ce Agenția de Mediu a refuzat să emită autorizația pentru gestionarea deșurilor. CSE, care în perioada stării de urgență poate trece peste anumite proceduri legale, își motivează decizia prin necestitatea ”asigurării continuităţii activităţii Uzinei de la Râbnița”. Ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, a recunoscut însă că este vorba despre o înțelegere cu regimul de la Tiraspol, care condiționează păstratrea prețului de import al curentului de eliberarea autorizației de mediu.

CSE a extins termenul de valabilitate a autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița după ce, la finele lunii august, Agenția de Mediu a refuzat să emită autorizația pentru gestionarea deșeurilor. Agenția a emis interdicția în baza avizului Inspectoratului pentru Protecția Mediului care, pe 23 august, a efectuat o inspecție la Uzina Metalurgică și a depistat nereguli. Acum câteva zile, fostul deputat Alexandru Slusari a atenționat că la ședința CSE va fi prelungită autorizația de mediu pentru Uzina din stânga Nistrului. Potrivit lui, Chișinăul folosește autorizația de mediu ca monedă de schimb pentru energia electrică livrată de Centrala de la Cuciurgan. Ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, a recunoscut că activitatea Uzinei de la Râbnița nu corespunde normelor de mediu, însă acordarea autorizației a ”constituit obiectivul unor negocieri mai largi în beneficiul cetățenilor”.

IULIANA CANTARAGIU, ministrul Mediului: "E alegerea noastră, ca societate - vrem să plătim de două ori mai mult curentul electric sau nu. Dacă suntem gata să o facem, atunci refuzăm autorizația."

În decizia CSE se arată că Uzina Metalurgică ”se angajează să înlăture toate neregulile constatate de Agenția de Mediu”. Doar că aceasta este deja a cincea oară, de pe 29 aprilie curent, când CSE emite decizii prin care obligă Agenția de Mediu să prelungească autorizația pentru Uzina din stânga Nistrului, prin derogare de la Legea privind protecția mediului.

Opinia ta contează. Comentează!