Jurnalul orei 15, 1 August
Jurnalul orei 15:00 1 august 2022, 16:25 | 622

Prezentat de Eugenia Apostu

În luna august, Republica Moldova va plăti cu aproximativ 480 de dolari mai scump pentru gazul rusesc. Noul preț pe care îl vom achita Gazprom-ului va fi de 1458 de dolari mia de metri cubi. Este cel mai mare preț pe care Moldova urmează să-l plătească furnizorului rus.

În Moldova sunt cetățeni care trăiesc într-o sărăcie energetică profundă. Cei mai vulnerabili sunt cei de la sate, care, în proporție de 90%, se încălzesc cu lemne și cărbune. Sunt 380 de mii de astfel de familii, iar ele ar trebui să primească ajutor din partea statului în mod prioritar, susține expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță. Economistul estimează că, în iarna care vine 80 la sută din populație nu-și va putea plăti factura pentru gaz. Costurile la nivel de țară, pentru încălzire, ar putea ajunge la 12-17 miliarde de lei.

Femeia suspectată că și-ar fi aruncat copilul nou-născut într-un tomberon a fost identificată și reținută pentru 72 de ore. Aceasta se deplasa spre aeroport, intenționând să părăsească țara. În cadrul audierilor, femeia de 28 de ani și-a recunoscut vina.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie