Medicamentul pe bază de interferon alfa, necesar unor pacienți oncologici, a fost livrat la Institutul Oncologic
Medicamentul pe bază de interferon alfa, necesar unor pacienți oncologici, a fost livrat la Institutul Oncologic și va fi disponibil începând cu 15 septembrie.
Preparatul a lipsit temporar, după ce furnizorul nu și-a respectat obligațiile contractuale. Interferonul alfa-2b este utilizat în anumite afecțiuni oncologice și hematologice, doar la indicația medicului. Ministerul Sănătății anunță că analizează mecanismele de achiziție și livrare pentru a evita repetarea unor astfel de situații.








