Jurnalul Sportiv, 30 Decembrie
În cursul zilei de luni, 29 decembrie, Anthony Joshua (36 de ani) a fost implicat într-un grav accident rutier în Nigeria. În urma impactului, două persoane din staff-ul pugilistului, Latif Ayodele și Sina Ghami, au murit pe loc. În cel mai scurt timp, Anthony Joshua a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Boxerul se află într-o stare stabilă, dar accidentul tragic i-a provocat mai multe răni severe lui Joshua. Pugilistul are probleme la coaste și la genunchi și, cel mai probabil, anul calendaristic sportiv din 2026 va fi compromis. Anthony Joshua ar urma să îl înfrunte pe Tyson Fury în noul an, însă în condițiile actuale, marele meci are șanse foarte mici să mai aibă loc, conform Daily Mail. În urma tragicului accident rutier în care a fost implicat ultimul său adversar, Anthony Joshua, Jake Paul şi-a exprimat sprijinul faţă de pugilistul britanic.
AS Roma s-a impus clar pe Olimpico, scor 3-1, în fața lui Genoa, echipa patronată de Dan Șucu (62 de ani), în etapa a 17-a din Serie A. Golurile partidei au fost marcate de Matias Soule (minutul 14), Manu Kone (19) și Evan Ferguson (31) pentru Roma, respectiv Jeff Ekhator (minutul 87) pentru genovezi. Nicolae Stanciu (32 de ani) a fost rezervă neutilizată la Genoa în acest meci. În urma acestui eșec suferit în capitala Italiei, Genoa se află pe locul al 17-lea în campionat, cu 14 puncte. Roma este pe 4 la 3 lungimi în spatele liderului Inter.
Naționala Marocului s-a impus clar, scor 3-0, în fața Zambiei, și s-a calificat în optimile Cupei Africii pe Națiuni 2025. În urma acestui succes categoric, selecționata lui Achraf Hakimi (27 de ani) și Brahim Diaz (26 de ani) a încheiat pe primul loc în grupa de preliminarii, cu șapte puncte acumulate după cele trei etape. Selecționata Marocului, mult mai bine cotată în acest duel, a reușit să deschidă scorul repede în fața Zambiei, mai exact în minutul 9, prin Ayoub El Kaabi. Marocanii nu s-au oprit și au făcut imediat 2-0 în minutul 27 prin Brahim Diaz, mijlocașul celor de la Real Madrid. Marocul a continuat să atace și a marcat și golul al treilea în minutul 50 prin același El Kaabi, cel care a realizat ”dubla”. În celălalt meci al grupei, selecționata din Comore a remizat ”alb” acasă, scor 0-0, cu Mali, rezultat în urma căruia malianii au obținut și el biletele pentru optimile Cupei Africii pe Națiuni.








