Jurnalul orei 17, 6 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 6 septembrie 2022, 18:13 | 756

Prezentat de Vasile Luchianu

Comisia pentru Situații Excepționale și-a abrogat propria decizie prin care a interzis restituirea TVA la exportul de ulei de floarea soarelui. Se întâmplă după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, directorul executiv al Grupului de companii Trans-Oil, Vaja Jhashi, a spus că așteaptă de la decidenții moldoveni anularea dispoziției CSE din 18 mai. Atunci, autoritățile argumentau că interzicerea restiturii TVA la exportul uleiului de floarea soarelui este o măsură necesară în condițiile crizei economice. Acum, reprezentanții Guvernului spun că ”situația s-a normalizat”.

După o săptămână de ezitare, Chișinăul a prelungit totuși autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița, printr-o nouă Dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale. Decizia îi permite uzinei din stânga Nistrului, gestionată de regimul separatist, să activeze și să importe metal uzat din Uniunea Europeană încă o lună - până pe 30 septembrie curent.

S-au împlinit patru ani de la răpirea celor șapte profesori turci de către securitatea moldovenească și transmiterea lor regimului Erdogan. Au fost luați cu forța din casă sau de la liceu, au fost urcați în mașini și duși la Aeroport, iar de acolo drumul lor a dus direct în pușcăriile turcești. Toți au primit de la șapte la 12 ani de închisoare. Pentru cele întâmplate, nimeni de la Chișinău nu stă la pușcărie. Singurul vizat penal este fostul director SIS, Vasile Botnari, al cărui dosar abia acum a fost desecretizat. „Ne-au răpit colegii”, spune astăzi directorul general adjunct al rețelei „Orizont”. Cum a evoluat ancheta în cei patru ani, vedeți în continuare.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie