Polițiștii americani încă îl caută pe individul care a comis un atac armat în orașul Lewiston, statul Maine
Externe 27 octombrie 2023, 15:45 | 336

Polițiștii americani încă îl caută pe individul care a comis un atac armat în orașul Lewiston, statul Maine, în timpul căruia a ucis cel puțin 18 oameni și a rănit alți câteva zeci. Este cel mai sângeros atac de acest fel din acest an, iar comunitățile sunt în lockdown până va fi găsit ucigașul. Președintele Joe Biden a deplâns un nou atac masiv cu utilizarea armei de foc, despre care a spus că e tragic și fără sens.

Întregul efectiv al Poliției este în căutarea suspectului înarmat care a spulberat imaginea de paradis a statului Maine, în comparație cu alte zone ale Statelor Unite, marcate de crime violente, scrie France 24. Comunitățile rămân în izolare, în timp ce ofițerii îl caută pe Robert Card, un rezervist al armatei în vârstă de 40 de ani. Poliția spune că el este persoana care a deschis miercuri focul asupra unui bar și a unei piste de bowling, ucigând cel puțin 18 persoane. În ultimele luni, mai mulți oameni și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu Robert Card, după ce acesta a început să arate simptome psihiatrice, inclusiv voci halucinante. Pe durata verii, comandantul lui l-a trimis la tratament psihiatric după ce Card i-a amenințat pe colegii săi.

RICK GODDARD, vecinul lui Robert Card: "De ce nu s-a luat în serios acea amenințare? Am în vedere că nimeni nu va spune că va face așa ceva doar dacă ar glumi. Și s-a întâmplat. El a mers și a făcut ceea ce a zis că va face. Este lipsit de sens că problema nu s-a discutat înainte ca faptul să se producă."

Se crede că suspectul a folosit o armă de asalt care a fost cumpărată legal în acest an. Statul Maine are puține restricții la achiziționarea de arme. Nu există verificări și niciun mecanism de a lua armele de la oamenii suspectați de a fi un pericol pentru ei înșiși sau pentru alții. Acum câteva luni, Senatul a respins trei proiecte de lege care ar fi înăsprit controlul armelor, dar cel mai grav atac armat din istoria statului forțează unii parlamentari să-și reevalueze punctul de vedere.

JARED GOLDEN, reprezentant al democraților: "Printre multe alte judecăți greșite, m-am opus eforturilor de a interzice armele mortale de război, cum ar fi pușca de asalt folosită pentru a comite această crimă. Acum a sosit momentul să-mi asum responsabilitatea pentru acest eșec, motiv pentru care fac apel acum la Congresul Statelor Unite să interzică puștile de asalt, precum cea folosită de autorul bolnav al acestui asasinat în masă în orașul meu de baștină, Lewiston, Maine."

Și președintele Joe Biden a îndemnat Congresul să adopte legi mai dure în privința armelor pe măsură ce a deplâns ceea ce el a numit încă un atac masiv tragic și fără sens.

Opinia ta contează. Comentează!