Putin a criticat încercările de ''a încătuşa'' Rusia prin sancţiuni economice, de a bloca mari proiecte internaţionale
Externe 24 februarie 2021, 20:00 | 1251

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut joi serviciilor secrete ale Rusiei să stopeze politica occidentală agresivă împotriva ţării sale, care conform liderului de la Kremlin are ca obiectiv oprirea dezvoltării economice a Rusiei şi să o supună dictatelor din exterior, relatează agenţiile EFE şi TASS.

VLADIMIR PUTIN, președintele rus: "Ne lovim de aşa-numita politică de îngrădire a Rusiei. Nu este vorba despre competiţie firească, ci este o politică destul de agresivă şi consecventă menită să ne perturbe dezvoltarea, încetinind-o, să creeze probleme de-a lungul perimetrului nostru apropiat, prin provocarea instabilităţii interne, subminarea valorilor care unesc societatea rusă. pentru ca în final să slăbească Rusia şi să o pună sub control extern, exact modul de acţiune pe care-l observăm în unele ţări din spaţiul post-sovietic."

Declarațiile au fost făcute astăzi, în debutul unei şedinţe a conducerii Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Putin a criticat încercările de ''a încătuşa'' Rusia prin sancţiuni economice, de a bloca mari proiecte internaţionale, precum gazoductul Nord Stream 2, ingerinţa în viaţa politică şi economică şi în ''procesele democratice''.

Făcând apoi o aluzie la opozantul Aleksei Navalnîi şi la manifestaţiile de susţinere a acestuia, liderul de la Kremlin a indicat FSB-ului că este crucial ''să fie trasată o linie clară de separaţie'' între lupta dintre partidele politice şi acele acţiuni ''care nu au nimic de-a face cu democraţia'' şi care caută doar să ''submineze'' stabilitatea şi securitatea ţării.

Navalnîi, despre care Kremlinul susţine că lucrează pentru CIA-ul american, l-a acuzat pe Putin că a ordonat FSB-ului să-l otrăvească anul trecut în august cu substanţa chimică Noviciok.

Tot miercuri, ministrul de externe rus Serghei Lavrov s-a lansat într-un rechizitoriu anti-occidental în intervenţia sa prin videoconferinţă la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, criticând printre altele ''egoismul'' ţărilor occidentale şi dorinţa lor de ''a profita de pe urma pandemiei pentru a pedepsi guvernele indezirabile'', consemnează France Presse.

Opinia ta contează. Comentează!