Războiul pornit de Rusia poate să se transforme într-o confruntare nucleară între Moscova şi Occident, afirmă Jens Stoltenberg
Externe 23 martie 2022, 19:59 | 1112

NATO a avertizat miercuri cu privire la pericolul, pe care îl comportă invazia Ucrainei. ”Războiul pornit de Rusia poate să se transforme într-o confruntare nucleară între Moscova şi Occident, dar Alianţa este pregătită să-şi apere membrii contra oricărei ameninţări”, a declarat la summitul NATO de la Bruxelles secretarul generala al Alianței, Jens Stoltenberg.

JENS STOLTENBERG: "NATO își va proteja toți aliații. Trupe militare sunt acum în regim de alertă la toate frontierele. Primul pas este dislocarea a patru grupuri de luptă noi ale NATO în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Împreună cu celelalte grupuri, inclusiv din Polonia, asta înseamnă că vom avea opt grupuri de luptă de-a lungul flancului estic."

Rusia ar trebui să oprească retorică nucleară iresponsabilă, a subliniat Stoltenberg. ”Nu există niciun dubiu legat de disponibilitatea NATO de a proteja şi apăra aliaţii împotriva oricărei ameninţări, în orice moment'', a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice într-o conferinţă de presă la Bruxelles, în ajunul unui summit extraordinar al NATO. ''Rusia trebuie să înţeleagă că nu poate câştiga niciodată un război nuclear'', a insistat el.

JENS STOLTENBERG: "Utilizarea armelor chimice ar schimba absolut tipul conflictului. Va fi o violare vădită a legii internaționale."

Stoltenberg a precizat că NATO nu este parte a conflictului' din Ucraina, ci doar îi furnizează sprijin acestei ţări. JENS STOLTENBERG: "Apartenența la NATO nu este pe agendă, dar asistența pentru Ucraina este subiectul principal și despre asta vom discuta mâine."

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat marţi la CNN că Moscova va utiliza arma nucleară în Ucraina doar în cazul unei "ameninţări existenţiale" împotriva Rusiei. Moscova a avertizat miercuri că trimiterea unor forţe de menţinere a păcii în Ucraina poate conduce la o confruntare directă între NATO şi Rusia, iar la scurt timp Kremlinul a atenţionat de asemenea că orice posibil contact între armata rusă şi forţele NATO ar putea avea consecinţe grave.

Dacă NATO va trimite trupe de menţinere a păcii în Ucraina, aceasta va fi o ciocnire directă între forţele armate ale Federaţiei Ruse şi Alianţa Nord-Atlantică, a declarat şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti.

Opinia ta contează. Comentează!